Poliţiştii sibieni, alături de elevi

 

Sunetul de clopoţel care a marcat o nouă etapă din programul educativ al elevilor a marcat, totodată, reluarea activităţilor poliţiştilor sibieni pentru asigurarea unui climat de siguranţă în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Sibiu, în anul şcolar 2012-2013.

Astfel, pentru prevenirea delincvenţei juvenile şi reducerii riscurilor de victimizare a elevilor, poliţiştii de ordine publică au patrulat zilnic în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ, fiind prezenţi îndeosebi la momentul începerii cursurilor şi la terminarea acestora. Un sprijin eficient l-au primit poliţiştii de ordine publică de la colegii specializaţi pe investigaţii criminale, care au luat în atenţie şi au verificat persoanele care, ocazional, se aflau în mod nejustificat, în apropierea unităţilor de învăţământ preuniversitar. La  rândul lor, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în trafic, pe străzile din zona şcolilor, pentru a urmări buna desfăşurare a traficului, dar şi respectarea de către elevi a regulilor de circulaţie.

 

Identificarea agenţilor comerciali aflaţi sub incidenţa H.G. nr.128/1994, a fost o altă măsură pusă în practică de către poliţişti, în scopul prevenirii comercializării de alcool şi tutun către elevi şi chiar a consumului lor de către aceştia.

Poliţiştii sibieni le recomandă elevilor să respecte programul cursurilor şi să nu părăsească incinta unităţilor de învăţământ pe timpul pauzelor de recreere. De asemenea, le recomandă să nu consume alcool şi tutun şi să nu frecventeze barurile şi cluburile în detrimentul orelor de curs.

Violenţa se poate evita prin adoptarea unui comportament pasiv, defensiv faţă de colegii sau de persoanele predispuse la acte de agresiune. Orice ameninţare sau incident apărut de acest fel trebuie reclamat imediat profesorilor şi părinţilor care sunt în măsură a interveni pentru înlăturarea lor. Dacă se află pe stradă şi se simt ameninţaţi sau sunt agresaţi, elevii pot apela de urgenţă numărul de telefon 112 (apel gratuit), pentru a putea primi sprijinul de care au nevoie.

 

Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii,

Inspectoratul de Poliţie al judeţului Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*