Poplaca, în sărbătoare de Rusalii

Comuna Poplaca întâmpină cu bucurie sărbătoarea de Rusalii. Primăria și școala gimnazială, precum și partenerii tradiționali, vor organiza, luni, începând cu ora 16, la Căminul Cultural, un spectacol special dedicat acestei mari sărbători a creștinătății. Acest regal artistic devine tradiție în comunitatea locală, în condițiile în care se dorește punerea în valoare a obiceiurilor și tradițiilor locale, dar și dezvoltarea talentelor artistice ale elevilor.

Spectacolul va fi deschis cu o scenetă despre Rusalii, susținut de elevii din comună. Totodată, datorită faptului că ne aflăm în anul Centenarului, conducerea școlii, cadrele didactice și copiii lor vor pune în scenă povestea „Moș Ion Roată și Unirea“. După acest moment, tânăra artistă Livia Elena Cristea va prezenta un monolog intitulat „Păcală“. În continuare, elevii clasei a III-a, îndrumați de profesoara Ana Muntean, vor prezenta sceneta „Soacra cu trei nurori“. Spectacolul va mai cuprinde momente artistice și folclorice susținute de Ansamblul „Călușarii“ din Rășinari, echipele de dans modern, conduse de instructor Persila Sasu, de Vali Mânzat și Camelia Țichindelean, precum și de soliști vocali Daria Giurca și Andra Neagu. Spre final, va urca pe scenă grupul vocal mixt, care va interpreta câteva cântece populare. Urmează pe scenă soliștii instrumentiști Ovidiu Nistor, Costel Foamete, Adrian Răulea și Petre Budin, apoi soliștii vocali Lucian Butilcă și Gheorghe Grad. Va exista și un moment „Brașoveanca“, dans interpretat de elevii clasei a III-a.

Punctul mult așteptat al spectacolului îl reprezintă momentul artistic al Ansamblului  „Dumbrăvița“ din Poplaca, formație locală de călușari și dansuri populare. Spectacolul se încheie cu un program susținut de invitatul special Traian Barbu. Regalul artistic este posibil datorită Primăriei Poplaca, Școlii Gimnaziale Poplaca, profesorilor care s-au implicat, colaboratorului Tudor Cristi, sponsorilor Mânzat Prod, Sera de flori, Mob-art și Eazy service, doamnei Marina Vințan, precum și tuturor artiștilor amatori, mari și mici, locali și din alte părți care au pus suflet.

Poplaca și proiectele imediate

Promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale este doar unul dintre obiectivele administrației conduse de primarul Vasile Budin. Alte priorități imediate sunt dezvoltarea infrastructurii și creșterea nivelului de confort al cetățenilor, în condițiile în care, în acest an, bugetul comunei este mai generos decât în anii trecuți și permite derularea unor investiții imediate. Dacă, în ultimii doi ani, a fost reabilitat sediul Primăriei Poplaca în totalitate și s-a realizat repararea aleii principale din cimitir și modernizarea iluminatului public din zonă, la care se adaugă reabilitarea unor străzi importante, în 2018, primarul Vasile Budin și-a propus să facă mult mai mult. Astfel, în această perioadă se află în fază de contractare modernizarea a 13 străzi, ce vor fi reparate în intervalul 2018 – 2020. Valoarea proiectului se ridică la 7,7 milioane de lei. Totodată, s-a obținut finanțare pentru reabilitarea unei străzi, prin Grupul de Acțiune Locală. Totodată, vor fi reabilitați 5,6 km din drumul forestier Dăneasa, care are ca termen final anul 2020. Valoarea investiției trece de 5 milioane de lei. Drumul ce va fi asfaltat are și o importanță turistică, fiind o cale de acces spre Cheile Cibinului.

Vasile Budin, primarul comunei Poplaca

Alte investiții importante

Totodată, primăria va realiza în acest an, dacă totul va decurge normal, un teren multifuncțional pentru activitățile sportive ale tinerilor din comună, situat la ieșirea spre Rășinari. Primarul Budin estimează că investiția se va ridica la 150.000 de lei. În fapt, va fi un teren de sport, dar pe care se pot organiza și alte evenimente sociale. De asemenea, în ultimii doi ani s-a dublat numărul camerelor video de supraveghere din comună, acestea dovedindu-și utilitatea în păstrarea liniștii publice. Acum, în comună sunt amplasate 12 astfel de camere. Autoritățile locale au alocat și fondurile necesare pentru administrarea singurei biserici din comună. Totodată, Primăria mulțumește localnicilor care au răspuns solicitării în ceea ce privește predarea actelor necesare în vederea întabulării gratuite a terenurilor extravilane. Un alt proiect de viitor al administrației locale are în vedere extinderea și modernizarea iluminatului public în comună, cu precădere în zona dinspre ieșirea spre Sibiu. Proiectul valorează aproximativ 100.000 de lei și va fi finanțat prin PNDL.

Aleea principală din cimitir a fost reabilitată

Simț civic

Reprezentanții Primăriei Poplaca și conducerea școlii din comună sunt preocupați pentru păstrarea valorilor locale, dar și pentru promovarea spiritului patriotic și civic în rândul elevilor și tinerilor. Astfel, de Ziua Eroilor, administrația locală a organizat o ceremonie de cinstire a eroilor locali, la care au luat parte preoții Tănase Tăvală și Gavrilă Man, primarul Vasile Budin, viceprimarul Ion Ciorgovean, Mioara Ionaș, directorul școlii enoriașii bisericii, elevii școlii gimnaziale și locuitorii din comună.

Ziua Eroilor la Poplaca

De asemenea, primăria a marcat un alt moment important: Ziua Internațională a Pământului. Atunci, elevii din comună, împreună cu conducerea școlii și cadrele didactice și reprezentanții primăriei au plantat arbuști ornamentali de tuia și hibiscus și flori în spațiile verzi din comună, cu angajamentul că îi vor îngriji și pe viitor.

Ziua Pământului la Poplaca


Cosmin PAL

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat