POȘTA REDACȚIEI | Cutia CJE: Normalitatea practicilor inadecvate din școli

O primă campanie demarată de Consiliul Județean al Elevilor Sibiu la începutul acestui mandat și una dintre cele mai reprezentative este, fără doar și poate, Cutia CJE.

Implementat la sfârșitul lunii noiembrie, proiectul a constat într-un formular online pe care elevii l-au putut completa, exprimându-și nemulțumirile în legătură cu aspecte privitoare la instituțiile educaționale din care fac parte.

În urma plângerilor depuse în Cutia CJE, structura responsabilă de reprezentarea elevilor din județul Sibiu a redactat cereri care vor fi trimise către liceele din județ privind încălcarea drepturilor din Statutul Elevului și Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar. Printre punctele cel mai frecvent încălcate se numără drepturi fundamentale precum: dreptul la tratament nediscriminatoriu, dreptul la o evaluare corectă și obiectivă, dreptul de a fi informat înainte de trecerea notelor în catalog, dreptul elevilor majori de a părăsi incinta unității de învățământ. Încălcarea acestora este o dovadă de comportament inadecvat la catedră, care trimite automat procesul educațional în plan secund. Se concretizează astfel o normalitate deformată a unui act educațional care nu izbutește să urmărească interesul superior al elevului.

Cu toate acestea, este binecunoscut faptul că elevii au, în aceeași măsură, obligații. Nerespectarea acestor îndatoriri ne-a condus spre întocmirea unui Ghid al Elevului, pe care îl vom promova în rândul tinerilor în cel mai scurt timp, astfel încât cadrele didactice să nu întâmpine dificultăți în a-și aplica strategiile pedagogice.

Primul liceu pe lista cererilor trimise către direcțiune a fost Colegiul Economic „George Barițiu”, urmat de Liceul Tehnologic „Școala Națională de Gaz” din Mediaș. Solicităm conducerii instituțiilor de învățământ să trateze neregulile semnalate cu seriozitatea și implicarea necesară, astfel încât o relație armonioasă profesor-elev să poată fi consolidată în interiorul fiecăreia.

Consiliul Județean al Elevilor Sibiu

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat