Povestea Zipper contribuie la accelerarea transformării digitele

Zipper România unește prin intermediul unei viziuni comune o echipă consolidată și conectată la tradiția companiei de prelucrare a datelor și documentelor, orientată către eficientizarea și optimizarea fluxurilor.

Soluțiile și serviciile de digitalizare au permis extragerea anuală a peste 1 miliard de date cu caracter personal și prelucrarea a peste 50 milioane documente cu diverse formate.

Povestea a început în anul 2004, când GPV Groupe și ANY Security Printing au demarat distinct două proiecte greenfield în domeniul corespondenței. Prestigiul și respectul, câștigate an de an, prin implicare, produse și servicii de calitate au devenit repere pentru piața românească.

Câțiva ani mai târziu, prin fuziunea celor două companii a luat naștere brandul Zipper, un concept inovator care a adunat în același loc oameni, capacități, competențe, experiențe și abilități, unind conștiințe, muncă și rezultate frumoase.

„Astăzi, continuăm misiunea de a «Optimiza și consolida fluxuri de date și documente», de a veni în permanență cu idei inovatoare care să răspundă cerințelor pieței în continuă schimbare, afirmă dl. Doru Vîjiianu, director general Zipper România. Am investit constant în tehnologie și în mediul de lucru și am construit două centre de date la București și la Cluj-Napoca, prin intermediul cărora susținem companiile din România și oferim soluții și servicii de digitizare și digitalizare precum Managementul și prelucrarea automată a documentelor, Arhivare fizică și electronică, Arhivarea electronică conform Legii 135/2007, Smart eMailing etc, prin care contribuim la accelerarea transformării digitale a României”, a încheiat dl. Vîjiianu.

Compania generează și integrează soluții și servicii care necesită inovație și originalitate în abordare. Ea dispune astăzi de un portofoliu de soluții complete, concepute să acopere toate nevoile de procesare a datelor și documentelor dintr-o companie descrise prin conceptul integrator Zipper Works 360:

INTO vizează înregistrarea și prelucrarea intrărilor de date și documente din companie;

INSIDE asigură managementul și stocarea datelor și documentelor în interiorul companiei;

OUT facilitează comunicarea datelor și documentelor din companie către exterior.

Calitatea produselor și serviciilor oferite clienților și partenerilor de către Zipper România sunt recomandate de certificările ISO în managementul calității, al mediului, al sănătății și al securității ocupaționale, în managementul serviciilor IT, în managementul și securitatea informațională și gestionarea responsabilă a surselor pentru materiale din hârtie și acreditarea de către Ministerul Comunicațiilor ca Administrator de Arhivă Electronică și Centru de Date pentru servicii de Arhivare conform legii 135/2007.

„Principalele performanțe care ne recomandă sunt cei peste 300 de clienți mulțumiți la nivel național și internațional ( instituții din mediul public și privat ) din domenii diverse: utilități, telekom, financiar-bancar, asigurări sau instituții publice, precum și o echipă competitivă ce numără astăzi peste 180 de colegi, evoluție reflectată de o cifră anuală de afaceri care se ridică la peste 22 milioane euro”, a completat directorul general Zipper România.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*