Poveștile copilăriei prind viață la Sibiu

Etapa națională a festivalului-concurs „CDIdei în cărți” se desfășoară astăzi la Casa Corpului Didactic (CCD) Sibiu.

„Motivaţi de ecoul pe care l-au avut primele patru ediţii ale festivalului, am propus în anul școlar 2018-2019 extinderea proiectului la nivel național. În acest an, proiectul se află la a V-a ediție și este înscris în Calendarul Activităților Educative Naționale, aprobat de Ministerul Educației Naționale. La nivel național, s-au înscris echipaje din 28 de județe”, a precizat Camelia Vancu, profesor metodist la CCD Sibiu.

Ideea echipei Casei Corpului Didactic din Sibiu de a organiza un festival în care să fie implicate, în primul rând, centre de documentare şi informare (CDI) şi biblioteci din cadrul unităţilor de învăţământ, a izvorât din dorinţa de a pune în valoare pasiunea pentru lectură în special, pentru cultură, în general, cât şi pentru a oferi un cadru de demonstrare a deprinderilor, abilităţilor şi cunoştinţelor elevilor dobândite în contexte nonformale.

Festivalul a preluat ideea unei activităţi cu caracter nonformal, aceea a Muzeului literar. “Muzeul literar” este o activitate de animaţie de lectură în cadrul căreia elevii, în urma lecturii unei cărţi/ lucrări documentare, realizează un obiect reprezentativ din acea lucrare pe care îl prezintă publicului, “vizitatorilor”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*