Prefectul către primari: „Afișați hotărârile online!“

Prefectura Sibiu le cere primarilor din județ să fie mai transparenți, astfel încât sibienii să aibă acces cât mai prompt la informațiile publice.

Astfel, prefectul Cristian Roman a anunțat că toate administrațiile locale din judeţul Sibiu vor publice pe internet hotărârile de Consiliu Local şi dispoziţiile emise. De asemenea, secretarii primăriilor au obligaţia ca, în termen de trei zile de la terminarea şedinţei Consiliului Local, să afişeze la sediul Primăriei şi pe pagina de internet a unităţii administrativ-teritoriale şi copia procesului verbal al şedinţei. „Obligaţiile derivă din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată şi din Memorandumul «Creşterea transparenţei şi standardizarea afişării informaţiilor de interes public», adoptat de Guvernul României în şedinţa din 2 martie 2016. Acest demers are rolul de a asigura un grad sporit de transparenţă la nivelul administraţiei publice, atât pentru o mai bună informare a publiculului, cât şi pentru prevenirea corupţiei”, a subliniat Roman.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*