Pregătiri pentru alegeri

Prefectura Sibiu a făcut primii pași în organizarea alegerilor parlamentare din luna decembrie.

Prefectul Cristian Roman a emis, în data de 13 septembrie, ordinul privind constituirea Comisiei Tehnice Judeţene Sibiu, cu atribuţii în coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale şi serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, prevăzute în legislaţia în vigoare, în domeniul alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2016.

În direct cu noul ministru

Ministrul Afacerilor Interne, Ioan-Dragoș Tudorache, a susţinut, miercuri dimineață, prima videoconferință cu prefecții pentru pregătirea alegerilor. Astfel, ministrul de resort a dispus prima întrunire a Comisiei Tehnice Centrale de organizare a alegerilor, ședința având loc în sistem videoconferință cu prefecții. Şedinţa Comisiei Tehnice Centrale marchează începutul pregătirilor pentru organizarea alegerilor parlamentare din 11 decembrie. La aceasta au fost prezenți membri din conducerea Ministerului Afacerilor Interne și reprezentanți ai tuturor instituțiilor cu atribuții în organizarea alegerilor: Serviciul de Telecomunicații Speciale, Autoritatea Electorală Permanentă, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Ministerul Sănătății, Institutul Național de Statistică, Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Agenția Națională de Presă AGERPRES, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune și ai societăților de distribuție și furnizare a energiei electrice.

Șeful Internelor le-a atras atenția prefecților, cu această ocazie, asupra faptului că îi va fi greu să-și mențină încrederea în ei dacă vor avea vreo implicare politică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*