Pregătiri pentru întâlnirea liderilor politici europeni de la Sibiu

Viitorul proiectului european în actualul context geopolitic şi al reformei interne va fi dezbătut în cadrul unei conferinţe cu tema ”Viitorul Europei este viitorul României – Primul pas spre Sibiu 2019”, care va avea loc sâmbătă, la Timişoara, evenimentul fiind un proiect al USR. 

Dan Barna

„În timp ce PSD îndepărtează România de Europa, din punct de vedere al statului de drept şi economic, USR ascultă vocea cetăţenilor care ne spun că vor o ţară ca afară, mai multă integrare europeană. Suntem în legătură cu noile partide care au apărut în statele europene şi care îşi doresc şi ele o Europă unită şi integrată”, afirmă Dan Barna, preşedintele USR și deputat de Sibiu, într-un comunicat de presă.

Cei din USR se vor întâlni la Timişoara cu En Marche, partidul de centru şi liberal înfiinţat de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cu reprezentanţi ai tuturor partidelor europene, ai formaţiunilor noi, pentru a dezbate împreună care sunt aşteptările de la Europa. ”Spre exemplu, USR susţine ca cele 73 de locuri din Parlamentul European rămase vacante după Brexit să fie ocupate pe liste transnaţionale care ar reprezenta un pas în faţă pentru procesul de democratizare al proiectului european”, punctează Dan Barna.

Pe agenda evenimentului figurează mai multe teme, precum Evoluţia contextului politic din Europa începând cu anul 2014 şi preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România în 2019, Lansarea oficială a EUSR, grupul intern al USR de expertiză europeană şi vor avea intervenţii Angela Cristea, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, baronesa Rosalind Scott, membră în Camera Lorzilor (Marea Britanie), vicepreşedinte ALDE, secretarul general al grupului Verzilor din Parlamentul European, Vula Tsetsi, din partea Grupul Verzilor, Martin Bohmert, preşedintele grupului Jeunes avec Macron, din partea La Republique En Marche.

Panelul de discuţii despre viitorul Europei va fi moderat de Dan Lazea, lector pe tema Integrării Europene, iar reprezentanţii familiilor politice europene vor dezbate viitorul proiectului european, pornind de la propunerile formulate de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul despre starea Uniunii Europene, informează Agerpres. Temele de dezbatere se vor referi la ”Listele transnaţionale pentru alegerile europene”, ”Un singur preşedinte pentru Comisie şi Consiliul European, după o campanie paneuropeană”, ”Rolul viitorului Birou al Procurorului Public European”, ”Crearea Ministerului European al Economiei şi Finanţelor”, ”Crearea Agenţiei Europene de Securitate Cibernetică”, ”Perspectivele României de aderare la spaţiul Schengen”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*