Premieră națională: APM Sibiu a obţinut certificarea EMAS

Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu este prima instituţie deconcentrată din subordinea Guvernului care a obţinut certificarea internațională EMAS.

Anunţul oficial a fost făcut ieri, de către directorul  executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Sibiu, Bogdan Trif, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute împreună cu reprezentanții Parohiei Evanghelică CA Sibiu şi Muzeului Național Brukenthal, parteneri în cadrul proiectului. Agenţia sibiană a devenit prima instituţie deconcentrată din subordinea Guvernului cu înregistrare EMAS – Sistem de Management de Mediu şi Audit. În cadrul procedurii de certificare, s-a obţinut şi certificarea ISO 14001:2004 – Sistem de Management de Mediu. Acest sistem presupune implicarea tuturor angajaţilor, astfel încât indicatorii de performanţă propuşi să fie atinşi: reducerea consumului de energie electrică, gaze naturale, apă potabilă, a cantității de deşeuri generate, dezvoltarea gradului de informare şi conştientizare.

Aproape 200.000 de euro

Proiectul „Tichia Verde” a fost iniţiat de Parohia Evanghelică împreună cu APM Sibiu şi Muzeul Brukenthal, fiind finanţat prin Fundaţia Germană de Mediu şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Valoarea totală a proiectului se ridică la 200.976 euro, din care 119.986 euro reprezintă finanţarea de la Fundaţia Germană de Mediu, 18.500 euro de la Ministerul Mediului, iar restul de la ceilalţi parteneri din proiect.

Deşeuri colectate

În cadrul aceluiaşi proiect au fost desfăşurate până acum şi alte evenimente, precum patru expoziţii de artă la Brukenthal, cu tematică de mediu, trei workshop-uri cu privire la cerinţele EMAS şi şase workshop-uri cu teme diverse – metode de conservare, ecologie, artă etc., dar şi o campanie de colectare deşeuri de echipamente electrice şi electronice. În cadrul acestei campanii au fost colectate, la nivel de agenție, 1.144 kg de deşeuri (22 kg/angajat), la Brukenthal – 1.064 kg, iar la Parohia Evanghelică – 231 kg. În această campanie au mai fost cooptate 23 de instituţii, printre care  şi Consiliul Judeţean Sibiu, Instituţia Prefectului, Primăria Sibiu, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu etc.

Primpreotul Kilian Dörr a primit din partea directorului APM Sibiu o diplomă de onoare pentru merite deosebite în promovarea conceptului ecologic prin credinţă şi educaţie

Primpreotul Kilian Dörr a primit din partea directorului APM Sibiu o diplomă de onoare pentru merite deosebite în promovarea conceptului ecologic prin credinţă şi educaţie

Diplomă de onoare

La finalul evenimentului, primpreotul Kilian Dörr a primit din partea APM Sibiu o diplomă de onoare pentru merite deosebite în promovarea conceptului ecologic prin credinţă şi educaţie. Cu această ocazie, Dörr a amintit şi acţiunile pe care parohia pe care o conduce le- desfăşurat pentru protejarea mediului înconjurător. „Suntem încântaţi că din nou APM Sibiu este deschizătoare de drumuri, fiind un exemplu de conduită ecologică, toate aceste reuşite datorându-se profesionalismului întregului colectiv. Mulţumim Parohiei Evanghelice Sibiu şi Fundaţiei Germane de Mediu pentru parteneriatul din acest proiect şi cu siguranţă că pe viitor vom continua şi extinde această colaborare”, a arătat Trif.


Autor: Margareta LUPU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*