Premierul Saxoniei: Dacă premierul României s-ar fi retras ieri, România ar fi pierdut în imagine la nivel internațional

Prim-ministrul Landului Saxonia, Stanislaw Tillich, a declarat astăzi, într-o conferință de presă organizată la Sibiu, că România ar fi pierdut în imagine la nivel internațional, dacă premierul Grindeanu ar fi demisionat.

„Dacă premierul României s-ar fi retras ieri, atunci România ar fi pierdut în imagine, la nivel internațional. Aveți o Constituție, aveți legi care precizează modul în care este ales sau demis un prim-ministru, iar acestea nu prevăd ca un șef de partid să poată să ia această decizie. Prim-ministrul a ținut cont de lege în acest caz și important este pentru imaginea României că legea guvernează în țară”, a precizat Stanislaw Tillich.

Stanislaw Tillich

Întrebat dacă situația politică actuală din România afectează interesul investitorilor nemți pentru țara noastră, el a spus: „Cred că da”.

Prim-ministrul Landului Saxonia, Stanislaw Tillich, l-a felicitat pe premierul Sorin Grindeanu pentru decizia anunțată miercuri seară de a nu demisiona din funcție. ”Felicitări pentru decizia de aseară (de a nu demisiona din funcția de prim-ministru al României — n.r.)”, i-a transmis premierul Landului Saxonia lui Sorin Grindeanu în debutul întrevederii oficiale pe care aceștia au avut-o la Palatul Victoria, potrivit unei înregistrări video care a fost postată, joi, pe site-ul Guvernului.

Prim-ministrul Landului Saxonia, Stanislaw Tillich, se află astăzi într-o vizită la Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*