Premii importante pentru studenții ULBS la Colocviile de Literatură Contemporană de la Brașov

Studenții Facultății de Litere și Arte din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu au obținut premii importante în cadrul Colocviului Național Universitar de Literatură Română Contemporană, organizat de Universitatea Transilvania din Brașov (ediția a XVI-a).

Colocviul este una dintre cele mai importante manifestări științifice pentru studenții și masteranzii din domeniul filologie la nivel național, iar anul acesta i-a avut invitați pe scriitorii Nora Iuga și Nichita Danilov.

David Morariu

David Morariu, student în anul III la Literele din Sibiu, a obținut Marele Premiu al Colocviului, iar Iunis Minculete, studentă în anul II, a obținut premiul al III-lea la secțiunea dedicată literaturii și traducerilor semnate de Nora Iuga. Lucrările lor, „Erotizarea ecleziastului: Nora Iuga și poeticile corporale” (Iunis Minculete) și „Postmodernism est-european și ortodoxism livresc: Nichita Danilov între mistică și ludic” (David Morariu) au fost dezbătute atât de studenții participanți, cât și de profesorii însoțitori din centrele universitare din Cluj-Napoca, București, Brașov și Iași, provocând la dezbateri consistente despre situația postmodernismului Est-European profesori și intelectuali de valoare din întreaga țară ca Adrian Lăcătuș, Caius Dobrescu, Alex Goldiș, Georgeta Moarcăs sau Robert Gabriel Elekes.

Iunis Minculete

Prezentările studenților au avut loc joi, 30 mai, în prezența autorilor care au răspuns permanent curiozităților sau analizelor dezvoltate de tinerii cercetători. Vineri, 31 mai, profesorii au ținut prelegeri despre literatura celor doi autori invitați, iar la final publicul a avut parte de dezbateri inedite cu aceștia.

Juriile celor două secțiuni de lucrări despre literatura și traducerile Norei Iuga și despre literatura lui Nichita Danilov au fost alcătuite din profesori din Brașov și invitați: Romulus Bucur, Ruxandra Ivăncescu și Robert Gabriel Elekes (secțiunea Nora Iuga) și Alex Goldiș, Mihai Ignat și Ștefan Baghiu (secțiunea Nichita Danilov).

Studenții sibieni au fost coordonați și însoțiți de criticul literar Ștefan Baghiu, asistent universitar la Departamentul de Studii Romanice.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat