Premiul Publicului TIFF și propunerea Germaniei la Premiile Oscar, ”Copilul-problemă”, acum pe ecranele din Sibiu

„Copilul-problemă” / „System Crasher”, multipremiatul film de debut al regizoarei germane Nora Fingscheidt, rulează la Sibiu începând de vineri, 6 decembrie, la CineGOLD.

Lansat în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, premiat cu Ursul de Argint – Premiul Alfred Bauer pentru noi perspective în arta cinematografiei, dublu nominalizat la European Film Awards pentru Cel mai bun film și Cea mai bună actriță în rol principal – Helena Zengel, propunerea Germaniei la Premiile Oscar și succes de public în țara de origine (peste 500,000 de spectatori), „Copilul-problemă” aduce pe marile ecrane povestea lui Benni, o fetiță de 9 ani care încearcă cu disperare să găsească iubirea. Însă energia ei nestăvilită îi aduce pe toți cei din jur la disperare.

”Motivația mea când am făcut acest film a fost să îi sensibilizez pe oameni la copii precum Benni. De când am cunoscut primul meu “copil problemă”, am știu că trebuie să scriu o poveste despre unul. Violența copiilor este un strigăt de ajutor. Întotdeauna.” – Nora Fingscheidt, regizoare.

E mică, dar periculoasă. Oriunde ajunge Benni, este dată afară în scurt timp. Fetița sălbatică de 9 ani a devenit ceea ce serviciile sociale numesc “copil problemă”. Și cu siguranță nu are de gând să se schimbe, pentru că are un singur țel: să se întoarcă acasă la mama ei. Însă Bianca se teme de propria fiică. Doamna Bafané de la protecția copilului caută o soluție pentru ea. Micha, un psiholog specializat în managementul agresivităţii, propune o abordare diferită. Va reuși acolo unde toți ceilalți au eșuat?

Actrița Helena Zengel este revelația cinematografiei europene în anul 2019. Are acum 11 ani și a jucat deja în 3 filme, 2 serilare și un scurtmetraj. Momentan se află la Hollywood, unde filmează alături de Tom Hanks într-un film regizat de Paul Greengrass. Din 6 decembrie o puteți vedea pe Helena Zengel pe marile ecrane din cinematografele românești în filmul ”Copilul-problemă”, în rolul care i-a adus prima nominalizare la European Film Awards!

”Copilul-problemă” vorbește despre relațiile puternice și speciale care se creează între copii și adulți, despre neputința unui sistem de a se descurca cu un copil cu probleme și despre nevoia noastră, a tuturor, de a fi iubiți și înțeleși.

Printr-o abordare extrem de autentică, Nora Fingscheidt, aflată pentru prima dată în rolul de regizor de lungmetraj, transcende un studiu psihologic și pune în scenă un film vibrant, visceral  și emoționant, creând niște prestații actoricești de excepție.

Din 6 decembrie, ”Copilul-problemă” va ajunge și în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.


Programul filmului în Sibiu

CineGOL

  • vineri – marți: 16:40, 18:45
  • miercuri – joi: 13:40, 18:45

bilete http://bit.ly/37ZSL3r 


Nora Fingscheidt s-a născut în Braunschweig în 1983 și și-a petrecut copilăria în Germania și Argentina. A studiat regia la Academia de Film Baden-Württemberg din Berlin. Filmul de absolvire, documentarul „Without this World”, despre o sectă de menoniți din Argentina, a câștigat premiile Max Ophüls Prize și First Steps Award în 2017. Filmul ei de debut, „Copilul-problemă” („Systemsprenger”), are deja peste 30 de premii și nominalizări la festivaluri internaționale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*