Sărbătoare dublă, zilele acestea, pentru sibienii din Terezian. Sfântul apostol şi evanghelist Luca, considerat primul zugrav care a redat chipul Maicii Domnului, patronează biserica de pe strada Lungă. Despre hram, dar şi despre prilejul de închinare la veşmântul Cuvioasei Parascheva, aflat în acelaşi lăcaş, Mesagerul a stat de vorbă cu preotul paroh Irimie Marga.

 

Reporter: Am remarcat că biserica dvs. găzduieşte, mai nou, o icoană deosebită. Ce înseamnă ea pentru comunitate?

 

Irimie Marga: Icoana face legătura cu persoana care este reprezentată şi în momentul în care eu mă închin icoanei, de fapt mă închin persoanei respective. În cazul de faţă, este vorba de icoana Maicii Domnului. Această icoană este pentru noi o binecuvântare, o purtătoare de har, este cel mai vechi obiect de la noi din biserică.

 

Reporter: Care este povestea acestei picturi?

Irimie Marga: Datează din secolul al XVII-lea. Nu putem şti de unde provine, nu ştim cine este pictorul. Mai bine de 100 de ani, ea a stat în podul bisericii. Oameni care vin aici, în biserică, de mai bine de 60 de ani au spus că ei n-au văzut-o. Găsind-o în podul bisericii, am dat-o la restaurat la nişte specialişti de la muzeul Brukenthal, care au datat-o, dar n-au putut să spună cine este autorul, că n-au găsit nicio inscripţie. În schimb, în spatele icoanei, s-a găsit un manuscris de prin secolul XVII-XVIII, dintr-o lucrare spirituală, probabil a sfântului Efrem Sirul. Nu ştim exact, pentru că este vorba doar de trei foi şi jumătate. Textul este scris în româneşte, cu litere chirilice, îl îndeamnă pe om să-L caute tot mai mult pe Dumnezeu, să se gândească la sufletul lui, şi chiar începe cu cuvintele „O, omule, deşteaptă-te dar! Pentru ce dormi?”. E un text liturgic, dar, în acelaşi timp, are o asemănare interesantă şi cu imnul naţional al României. Deşteptarea aceasta a noastră, a tuturor, este nu numai în sensul naţional, ci mai ales în sensul spiritual. Toţi suntem chemaţi să devenim suflete mai bune. Un adevărat român este un om cu sufletul bun.

 

Reporter: Cât a durat procesul de restaurare?

Irimie Marga: Aproape un an.

Reporter: Şi cu manuscrisul ce s-a întâmplat?

Irimie Marga: Îl avem în arhiva bisericii. A fost transcris în litere latine, l-am şi publicat în ziarul „Lumina”. Documentul poate fi văzut de toţi cei interesaţi. Este o descoperire interesantă, care arată vechimea acestei biserici şi preocuparea credincioşilor noştri. Probabil, cartea a aparţinut unor credincioşi care au donat-o bisericii. Sau foile s-au desprins din carte şi omul, ca să nu le arunce, le-a pus în icoană. În felul acesta, iată, s-a păstrat acest manuscris peste 300 de ani.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre hramul bisericii? Cine l-a ales şi de ce?

Irimie Marga: Hramul bisericii este sfântul apostol şi evanghelist Luca. El este serbat în data de 18 octombrie. A fost ales de către ctitorii bisericii, adică episcopii Gherasim şi Ghedeon, pentru că este vorba de unul dintre cei patru evanghelişti, care a scris nu numai o evanghelie, ci şi Faptele Apostolilor. A fost în acelaşi timp şi medic şi dăruit total lui Hristos şi s-a apropiat şi de Maica Domnului, întrucât, prin tradiţie, el apare şi ca primul pictor al icoanei Maicii Domnului. Cred că s-a ales acest hram şi pentru faptul că la această sărbătoare, nefiind cu roşu în calendar, puteau să participe toţi preoţii din împrejurime. Nu făceau liturghie în localităţile lor, ci veneau aici, să slujească cu episcopul lor. Această biserică a fost catedrala neoficială a episcopilor ortodocşi care s-au stabilit la Răşinari după momentul Uniaţiei. Episcopul Ghedeon Nichitici a fost cel care a pornit lucrarea, dar între timp a murit, s-a înmormântat la Răşinari, apoi Gherasim Adamovici a desăvârşit această lucrare în anul 1791. În anul 1791, Gherasim Adamovici a trecut la cele veşnice şi s-a şi înmormântat aici, în faţa uşilor împărăteşti. Deci biserica aceasta este şi criptă episcopală.

 

Reporter: Aţi început să amintiţi câte ceva despre importanţa esenţială a acestui lăcaş pentru istoria comunităţii româneşti din Sibiu. Din ce raţiuni a apărut ea?

Irimie Marga: Trebuie spus că biserica aceasta a fost construită în cartierul românesc al Sibiului, Maierii Sibiului (provine de la cuvântul „Maier”, care în lb. germană înseamnă „argat”). Românii erau argaţii saşilor şi puteau să locuiască numai dincoace de Cibin, în această zonă, unde ei şi-au construit şi o biserică a rol de rugăciune, încă din vechime. O biserică probabil improvizată dintr-o casă sau o biserică de lemn. Abia după edictul de toleranţă al împăratului Iosif al II-lea, ei au putut să-şi construiască această biserică de zid. Aş face o comparaţie: aşa cum biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului este centrul ortodox şi românesc al comunităţii braşovene, aşa este biserica din Maierii Sibiului centrul ortodox şi românesc al comunităţii sibiene.

 

Reporter: Rolul bisericii „Sf. Luca” este unul semnificativ şi astăzi. De pildă, aţi avut sute, poate chiar mii de credincioşi veniţi să vadă veşmântul Cuvioasei Parascheva la Sibiu. Cum se face, mai ales că în oraş există o biserică purtând acest hram şi nu are această onoare?

Irimie Marga: Da, a fost şansa bisericii noastre că avem hramul apropiat ca veşmântul să ajungă în biserica noastră. A fost adus în anul 2010. De atunci, se află permanent la noi. Credincioşii vin mereu ca să se închine. Numai că ţinem racla mereu acoperită cu un capac de sticlă. Doar în săptămâna de dinaintea Sf. Parascheva deschidem capacul, ca oamenii efectiv să se poată atinge de acest veşmânt ce a stat pe trupul Cuv. Parascheva mai mult timp. Veşmântul rămâne acum acoperit, dar la el se pot închina ori de câte ori doresc. Va fi din nou deschis, la anul, în săptămâna de dinaintea sărbătorii Sf. Cuv. Parascheva, care este apropiată şi sărbătorii hramului bisericii noastre. Şi acesta a fost un motiv pentru care veşmântul a fost adus la noi în biserică, pentru că de obicei veşmântul se dăruieşte unor biserici cu hramul Sf. Cuv. Parascheva. Este interesant cum acest veşmânt a ajuns aici. O credincioasă italiancă, de credinţă romano-catolică, căsătorită cu un român ortodox, având un copil bolnav, s-a adresat Înalt Prea Sfinţitului nostru Mitropolit ca să primească binecuvântarea şi să mijlocească aducerea veşmântului Cuv. Parascheva de la Iaşi în biserica noastră. Italianca a primit binecuvântarea Mitropolitului nostru, Laurenţiu Streza, apoi eu, preot proaspăt venit în această biserică, am fost personal la Iaşi şi am adus acest veşmânt.

Reporter: Cu ce gânduri vin oamenii să se închine?

Irimie Marga: Au fost rugăciuni de iertare a păcatelor, de mântuirea sufletului şi apoi de cerere a harului lui Dumnezeu pentru ca oamenii să trăiască în sănătate, să poată să îşi ducă crucea în greutăţile vieţii cotidiene.

 

Reporter: A apărut zilele acestea o ştire că bulgarii ar fi revendicat şi ei o parte din moaştele Sf. Parascheva. Ar fi bine, ar fi rău?

Irimie Marga: Faptul că bulgarii o cer pe Sf. Parascheva arată încă o dată importanţa acestei sfinte cuvioase. Am înţeles că este o cerere personală, nu oficială. E normal ca credincioşii să solicite să o aibă pe Sf. Parascheva aproape. Am solicita-o şi noi s-o aducem la Sibiu. Dar sigur că sfânta decide locul unde vrea să stea şi dacă sfânta n-ar fi vrut să stea la Iaşi, nu s-ar fi realizat lucrul acesta. Într-un timp, într-adevăr, sfânta s-a aflat în Bulgaria, apoi a ajuns şi la Belgrad, de la Belgrad la Constantinopol, ca în cele din urmă să ajungă la Iaşi. Deci dacă sfânta aşa a hotărât, este un lucru care depăşeşte voinţa noastră.

 

Reporter: În concluzie, pentru dvs., în fiecare an, e un prilej de dublă sărbătoare?

Irimie Marga: E o sărbătoare continuă. Cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui nu te afli într-o legătură în sincope, ci te afli într-o legătură continuă. Poate o dată mai puţin intensă, altă dată mai intensă, sărbătoarea înseamnă intensificarea rugăciunii noastre. Intensificarea apropierii noastre de Dumnezeu. Cu Dumnezeu trebuie să fii în legătură permanent.

 

A consemnat Mihai COLIBABA

 

 

„Să aibi toată dorirea şi măngăerea ta întru Dumnezeu”

Fragmentul de manuscris găsit în spatele icoanei Maicii Domnului din prima jumătate a sec. XVIII numără două foi şi jumătate, paginate de la p. 262, la p. 267, parte dintr-o carte de spiritualitate ortodoxă, încă neidentificată. A fost transcris în alfabet latin de către pr. Victor Bunea, specialist în paleografie slavă. „Să aibi inima ta rănită cu dragostea cătră Dumnezeu, ca pururea să zici aceste cuvinte folositoare şi foarte dorite cătră Dânsul: prea dulcele mieu Mire, rănit sânt cu dragostea şi cu frumseţea Ta, în urma Ta alerg, întru mirosul mirului Tău de care au dorit sufletul mieu, pre carele au dorit inima mea”, spune, printre altele, documentul.

Lasă un răspuns