Prima ediție a târgului „Produs de Cluj” la Sibiu s-a bucurat de succes | FOTO

Zeci de mii de amatori de produse tradiționale, obiecte de artizanat și muzică populară au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la târgul de la Sibiu, organizat de Asociația Produs de Cluj, entitate care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj.

Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Shopping City Sibiu și Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, instituție de cultură subordonată forului administrativ județean clujean.

„Consider că prezența noastră la Sibiu a fost una de succes, atât prin prisma numărului mare de vizitatori ai târgului, cât și prin aprecierile pe care aceștia le-au făcut la adresa evenimentului. Sibienii și-au demonstrat calitatea de buni cunoscători ai autenticului și ai valorii tradiționale, zona etnofolclorică în care trăiesc fiind una dintre cele mai bine conservate din țară”, a menționat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

La această primă ediție a Târgului Produs de Cluj la Sibiu, vizitatorii au avut la dispoziție o varietate de exponate și au achiziționat produse alimentare din carne, lapte, dulcețuri, ceaiuri și sucuri naturale, turtă dulce, ciocolată și prăjituri de casă.

De mare succes s-au bucurat și obiectele de artizanat, bijuteriile și ceramica, vedete fiind costumele populare.

Ediția cu numărul 69 a Târgului Produs de Cluj se va desfășura între 14 și 16 iulie la Timișoara.

One Comment

  1. Marinela says:

    Am fost si eu, a fost distractiv, dar parca sa cante Tamas intr-o parcare e cam desantzat 🙂

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*