Prima întâlnire cu operatori culturali și turistici pentru Centrul de Conferințe și Spectacole

Luni, 3 august, la sediul Primăriei Sibiu a avut loc prima întâlnire pentru consultarea factorilor interesați în construcția Centrului de Conferințe și Spectacole. La invitația primarului Astrid Fodor, la aceste discuții au participat operatori culturali, reprezentanți ai mediului de afaceri și arhitecți.

Firma contractată pentru elaborarea studiului de prefezabilitate pentru Centrul de Conferințe și Spectacole – Ove ARUP & Partners International Limited – a participat la întâlnire prin videoconferință. Echipa din Primărie dedicată proiectului a fost prezentă, de asemenea, la acest dialog.

Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu: Firma ARUP s-a prezentat și a definit liniile generale pe care le-au gândit pentru acest Centru: un spațiu inovativ, cu identitate proprie, ancorat în identitatea culturală locală și pliat pe caracteristicile spiritului comunității, fiind în același timp sustenabil. Am fost foarte încântată de această abordare de a gândi un Centru care să fie emblematic pentru Sibiu, atât ca aspect, cât și ca funcționalitate, care să contribuie la dinamismul orașului și la identitatea culturală a acestuia.

 

Din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei, la prima întâlnire am fost nevoiți să ne încadrăm în maximul de 20 de persoane, dar discuțiile se vor extinde și către alți operatori în următoarele runde de întâlniri, fie față în față, fie prin videoconferință. Primăria Sibiu și-a exprimat intenția de a implica activ comunitatea în cele mai importante etape de definire a conceptului Centrului astfel că, a prevăzut în condițiile contractuale o serie de consultări cu operatorii din industria cultural-creativă, atât pentru sugestii, cât și pentru feedback. Astfel, operatorii culturali sunt invitați să se implice prin sugestii constructive pe tot parcursul elaborării acestui studiu important pentru stabilirea calibrului viitorului Centru. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*