Prima recoltare de plasmă de la un pacient vindecat de COVID-19. Donatorul – un asistent medical

Azi la Centrul de Transfuzie Sangvină Sibiu a avut loc prima procedură de colectare de plasmă umană hiperimună de la un pacient COVID-19 vindecat.

Potrivit unui comunicat transmis de spital, donatorul este Dobra Raul Aurel în vârstă de 33 ani, din Sibiu, infectat cu Covid – 19 și vindecat de medicii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Bărbatul este angajat al SCJU Sibiu ca asistent medical și a făcut acest gest „din dorința de a ajuta și pentru a da speranță persoanelor bolnave în lupta cu noul coronavirus”. Potrivit testelor preliminare, bărbatul prezintă anticorpi și, ca urmare, a fost programat pentru recoltare.

După recoltare, sunt trimise probe la Institutul National de Hematologie Transfuzională din București pentru a fi efectuată testarea în vederea identificării prezenței tuturor virusurilor transmisibile. După testare, rezultatele probelor vor fi trimise la Centrul de Transfuzie Sanguină din Sibiu într-un termen de 5 zile, urmând ca apoi plasma să fie utilizată pentru tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, aflați în stare gravă.

„Am avut primul pacient care a donat plasmă, prin procedura de plasmafereză. I-am recoltat probele preliminare și a ieșit totul în regulă, inclusiv anticorpii SARS-CoV-2 pe care îi are prezenți și care arată că este în proces de vindecare. După recoltare, repetăm analize pacientului și le trimitem la Institutul National de Hematologie Transfuzională, unde se face un test suplimentar, care nu se face la Sibiu. Abia apoi urmează transferul de plasmă”, a declarat, dna Livia Mareș, biolog și purtător de cuvânt al Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu.

SCJU Sibiu a primit recent, spre folosință gratuită, timp de 12 luni, un echipament nou de plasmafereză (colectare de plasmă umană), ca urmare a unui contract de sponsorizare încheiat între Besmax Pharma Distribution SRL, în calitate de sponsor, Consiliul Județean Sibiu și spital. Echipamentul a fost instalat în data de 30 aprilie, la Centrul de Transfuzie Sangvină Sibiu. Contractul a fost încheiat în contextul în care BESMAX PHARMA DISTRIBUTION SRL a decis să susțină utilizarea experimentală, în scop terapeutic, a plasmei hiperimune, recoltate de la pacienții COVID-19 vindecați (convalescenți), pentru prevenirea infectării persoanelor vulnerabile sau cu risc de infectare din România, precum şi pentru tratamentul pacienților din România aflați în stare critică, inhibați, cu forme severe de pneumonie virală COVID- 19.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*