Primar în vizor

 

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost declarat în stare de incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), pe motiv că ocupă simultan funcţia de primar al Sibiului şi reprezentant al municipalităţii în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul societăţilor comerciale SC Apă Canal SA Sibiu şi SC Pieţe SA. Astfel, este posibil ca lui Iohannis să nu i se mai permită să candideze pentru un nou mandat. Potrivit legii, persoana faţă de care s-a constatat starea de incom patibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. „Primarul Klaus Iohannis a luat la cunoştinţă de comunicatul ANI. Domnia sa consideră ca acuzaţiile sunt nefondate şi a formulat deja un răspuns către ANI“, a replicat Mirela Gligore, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Sibiu. (M. C.)

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*