Primăria Sibiu contractează serviciile de salubritate pentru domeniul public

Primăria Sibiu lansează procedura de achiziție în vederea contractării serviciului de salubrizare, a activităților de măturare, spălare și stropire a căilor publice în Municipiul Sibiu și stațiunea Păltiniș pentru următorii patru ani, informează instituția.

Procedura este în curs de validare pe platforma electronică de achiziție și urmează să fie publicată.

Este prima dată când municipalitatea va încheia un acord cadru pentru prestarea serviciilor de salubritate. “Curățenia orașului este esențială și de aceea am căutat cea mai bună soluție de contractare a serviciilor. O problemă importantă pe care acest acord cadru o rezolvă este aceea că avem o mai mare siguranță că vom asigura salubrizarea orașului la nivelul pe care ni-l dorim. Dacă operatorul contractat nu face față și nu prestează calitativ serviciile, putem rezilia contractul și să încheiem unul nou cu următorul calificat în cadrul procedurii, fără a mai fi necesară organizarea altei licitații, ceea ce ar dura luni de zile”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Acordul cadru prevede prestarea următoarelor servicii: măturarea, spălarea și stropirea străzilor și trotuarelor aparținând domeniului public; curățarea rigolelor, golirea coșurilor de gunoi stradale; colectarea deșeurilor de pe carosabil, trotuare și zone verzi.

Suprafețele prevăzute pentru măturare se vor dubla în acest nou contract. O altă modificare importantă față de precedentul contract este faptul că sunt prevăzute suprafețe mai mari de carosabil și trotuare care vor fi spălate mecanizat, înregistrându-se o dublare și în cazul acestei suprafețe. Numărul de străzi ce trebuie stropite de firma de curățenie va crește de asemenea, aria prevăzută în contract fiind de patru ori mai mare decât cea acoperită de vechiul contract. În ceea ce privește golirea coșurilor de gunoi stradale, pentru centrul istoric acțiunea este prevăzută a fi repetată mai des în sezonul turistic și atunci când au loc evenimente de amploare în spațiul public.

Un punct important în evaluarea firmelor care depun ofertă este calitatea dotărilor și capacitatea organizatorică. Viitorul operator va trebui să facă dovada că deține utilaje și echipamente moderne, cu normă de poluare Euro 6, în număr suficient pentru acoperirea suprafețelor incluse în contract. Pentru centrul istoric sunt solicitate utilaje de mici dimensiuni, adaptate condițiilor din această zonă.

Firma cu care se va semna contractul în urma procedurii de achiziție va fi obligată să îndeplinească anumiți indicatori de performanță care vor fi monitorizați de Primăria Sibiu atât prin inspectorii de teren, dar și prin programele informatice și de monitorizare GPS. În caz contrar, serviciile nu vor fi plătite și se vor aplica penalități.

Toate aceste cerințe și creșterea exigențelor în ceea ce privește curățenia în oraș au dus și la o creștere justificată a valorii estimate a acordului cadru. Valoarea maximă este de 51.488.000 lei, pentru prestarea serviciilor pe o perioadă de patru ani. Plățile către operator se vor face în funcție de serviciile prestate efectiv, la standardele prevăzute în contract.

Precizăm că de la 1 august managementul serviciilor de salubrizare a domeniului public a fost preluat de către nou-înființatul Serviciu Public de Management și Monitorizare a Serviciilor de Salubrizare. Acesta numără în prezent 9 angajați din care 7 inspectori de teren care vor verifica prestarea acestor servicii de către operatorul care va salubriza domeniul public. De asemenea, acești inspectori au ca sarcină și verificarea modului de colectare a deșeurilor de pe platformele de colectare selectivă, activitate gestionată de SC Soma SRL în cadrul sistemului de management integrat al deșeurilor în județul Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*