Primăria Sibiu dă asigurări că serviciile de deszăpezire în municipiul Sibiu și în stațiunea Păltiniș sunt asigurate în condiții normale

Primăria Sibiu a inițiat în luna mai a acestui an o procedură de achiziție în vederea încheierii unui acord cadru pentru asigurarea serviciilor de deszăpezire pe parcursul următorilor trei ani.

La prima procedură nu s-a prezentat nici un ofertant, astfel că demersul a fost reluat în luna octombrie, termenul limită de depunere a ofertelor fiind 5 decembrie.

Până la încheierea acestui acord cadru, pentru a asigura continuitatea serviciilor de deszăpezire, Primăria Sibiu a încheiat un contract pe perioadă determinată, valabil până în 1 mai 2018.

Contractul pentru serviciile de deszăpezire pentru această iarnă a fost semnat cu firma SC Terra Building SRL în valoare maximă de 3,2 milioane lei, plățile urmând să se efectueze în funcție de comenzi și de necesitatea intervenției.

Firma contractată va folosi pentru deszăpezirea domeniului public autospeciale cu echipamente pentru împrăștiat material antiderapant solid sau lichid, autospeciale pentru îndepărtatul mecanizat al zăpezii (pluguit), utilaje de împrăștiat antiderapant și de îndepărtat zăpada care să permită accesul pe străzi înguste, precum și încărcătoare, autogredere, autoremorchere și o macara.

Pentru prevenirea și combaterea poleiului și pentru îndepărtarea zăpezii se va folosi nisip, sare și clorură de calciu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*