Primăria Sibiu modernizează străzile de pământ

12 străzi de pământ din Turnișor și Lazaret vor fi modernizate iar Primăria Sibiu licitează modernizarea a încă 18 astfel de străzi.  

Primarul Astrid Fodor a semnat în această săptămână două contracte de lucrări pentru modernizarea a 12 străzi de pământ din cartierele Turnișor și Lazaret, finanțarea fiind asigurată din împrumutul pe care Municipiul Sibiu l-a contractat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. În urma unei proceduri de achiziție, firma câștigătoare în cazul ambelor contracte este asocierea SC Terra Building/ SC Consal SRL. “În 2016 am contractat lucrările de modernizare a 32 de străzi de pământ din zonele Piața Cluj, Lazaret, Țiglari, Lupeni, Marmeladă și Obor-Viitorului. Anul acesta am angajat acum lucrări pe alte 12 străzi din Lazaret și Turnișor și am lansat procedura de achiziție pentru reabilitarea altor 18 străzi de pământ din Tilișca, Turnișor și Gușterița. Este un efort financiar și logistic mare, care va avea ca rezultat modernizarea a peste jumătate din străzile de pământ din Sibiu într-un termen foarte scurt”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Primul contract semnat prevede modernizarea a șase străzi din zona Turnișor: Zăvoi, Stăvilarului, Aviației, Cooperatorilor, Scurtă și Iazu Morii. Contractul are o valoare de 11.117.486,45 lei și prevede următoarele lucrări:

Strada Zăvoi (cu excepția porțiunii din zona noului cartier rezidențial, care urmează să fie modernizată pe un contract ulterior) – reabilitarea drumului și a trotuarelor, amenajarea de spații verzi și piste pentru biciclete, crearea de locuri de parcare, reabilitare rețelei de apă, realizarea rețelei de canalizare pluvială, realizarea canalizației pentru coborârea cablurilor suspendate în subteran și înlocuirea corpurilor de iluminat.

Strada Stăvilarului – reabilitarea drumului și a trotuarelor, amenajarea de piste pentru biciclete, crearea de locuri de parcare, reabilitare rețelei de apă, realizarea rețelei de canalizare pluvială, realizarea canalizației pentru coborârea cablurilor suspendate în subteran și înlocuirea corpurilor de iluminat.

Strada Aviației – reabilitarea drumului și a trotuarelor, amenajarea de spații verzi, crearea de locuri de parcare, reabilitarea rețelei de apă, realizarea canalizației pentru coborârea cablurilor suspendate în subteran și înlocuirea corpurilor de iluminat.

Strada Cooperatorilor – reabilitarea drumului și a trotuarelor, amenajarea de spații verzi, reabilitarea rețelei de apă, realizarea rețelei de canalizare pluvială, realizarea canalizației pentru coborârea cablurilor suspendate în subteran și înlocuirea corpurilor de iluminat.

Strada Scurtă – reabilitarea drumului și a trotuarelor, amenajarea de parcări laterale și zone verzi, realizarea rețelei de canalizare unitară, realizarea canalizației pentru coborârea cablurilor suspendate în subteran și înlocuirea corpurilor de iluminat.

Strada Iazu Morii – reabilitarea drumului și a trotuarelor, amenajarea de parcări, reabilitarea rețelei de apă, realizarea rețelei de canalizare pluvială, realizarea canalizației pentru coborârea cablurilor suspendate în subteran și înlocuirea corpurilor de iluminat.

Un nou contract

Cel de-al doilea contract de lucrări semnat se referă la modernizarea a șase străzi din cartierul Lazaret: Dr. Corneliu Diaconovici, Lebedei, Luceafărului, Arcului, Libertății și Nicolae Milescu Spătarul. Valoarea acestuia este de 3.623.843,06 lei și prevede următoarele lucrări:

Strada Dr. Corneliu Diaconovici – reabilitarea drumului și a trotuarelor, amenajarea de spații verzi, reabilitarea rețelei de apă, realizarea canalizației pentru coborârea cablurilor suspendate în subteran și înlocuirea corpurilor de iluminat.

Strada Lebedei – reabilitarea drumului și a trotuarelor, crearea unor alveole pentru copaci, amenajarea rețelei de alimentare cu apă, realizarea canalizației pentru coborârea cablurilor suspendate în subteran, înlocuirea corpurilor de iluminat.

Strada Luceafărului – reabilitarea drumului și a trotuarelor, crearea de spații verzi, reabilitarea rețelei de alimentare cu apă potabilă, realizarea canalizației pentru coborârea cablurilor suspendate în subteran și înlocuirea corpurilor de iluminat.

Strada Arcului – reabilitarea drumului și a trotuarelor, crearea de spații verzi și locuri de parcare, reabilitarea rețelei de alimentare cu apă, realizarea canalizației pentru coborârea cablurilor suspendate în subteran și înlocuirea corpurilor de iluminat.

Strada Libertății – reabilitarea drumului și a trotuarelor, realizarea canalizației pentru coborârea cablurilor suspendate și înlocuirea corpurilor de iluminat.

Strada Nicolae Milescu Spătarul – reabilitarea drumului și a trotuarelor, a rețelei de canalizare unitară, realizarea canalizației pentru coborârea cablurilor suspendate în subteran, înlocuirea corpurilor de iluminat.

Termen de realizare: un an de zile

Termenul de realizare a lucrărilor este de 1 an de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, iar perioada de garanție prevăzută în contract este de 5 ani.

Licitație pentru alte 18 străzi

Tot în această săptămână Primăria Sibiu a lansat  o procedură de achiziție pentru modernizarea a încă 18 străzi de pământ din Sibiu incluse în programul finanțat din împrumutul contractat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Lista străzilor pentru care urmează să fie contractate lucrările:

Zona Tilișca: Tălmăcel, Orlat, Luchian Ștefan și Presaca

Zona Turnișor II: Ovăzului, Secerătoarelor, Grâului, Șerbota și Piața Cluj

Zona Gușterița: Luncii, Frasinului, Pinului, Cedonia, Gorunului și Muncitorilor

Zona Gușterița-Turnișor: Ana Ipătescu, Mălinului și Octavian Niță

Lucrările prevăzute includ reabilitarea carosabilului şi a trotuarelor, dar și modernizarea rețelelor de apă și canalizare, a iluminatului public și amenajarea canalizației pentru coborârea cablurilor în subteran, în funcție de necesarul fiecărei străzi.

Constructorii sunt așteptați să depună oferte pentru una sau mai multe dintre pachetele de străzi descrise mai sus. Ofertele pot fi depuse la sediul Primăriei Sibiu până în data de 23 mai 2017, ora 10:00 (ora locală).

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*