Primăria Sibiu pregătește o nouă ediție a programului de bugetare participativă

Pe ordinea de zi a Consiliului Local din această lună se va afla regulamentul pentru cea de-a doua ediție a programului de bugetare participativă.

“Peste 150 de sibieni au depus proiecte în ediția anterioară și s-au înregistrat mai mult de 8.000 de voturi pentru proiectele depuse. Îmi doresc să se implice și mai mulți cetățeni în ediția a doua, pe care o propun Consiliului Local. Bugetarea participativă este cel mai complet și mai amplu mod de a-i implica pe sibieni în administrarea orașului lor și sper să primim proiecte fezabile și cu impact pozitiv pentru oraș, pe care le vom implementa începând cu 2020“, a declarat primarul Astrid Fodor.

Programul se va desfășura pe aceeași platformă: https://bugetareparticipativa.sibiu.ro/, după crearea unui cont nominal. Pentru cei care nu utilizează mijloacele electronice, rămâne valabilă și varianta de a depune și proiecte în scris la Centrul de Informații pentru Cetățeni, pe formulare tipizate.

La fel ca în ediția precedentă, proiectele se vor depune pe șase categorii :

1. Alei, trotuare și zone pietonale

2. Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației

3. Spații verzi și locuri de joacă

4. Amenajare spații publice

5. Educație

6. Smart City

Calendarul propus de desfășurare:

  • depunerea proiectelor : 1-22 septembrie
  • analiza proiectelor : 23 septembrie – 20 octombrie
  • prima etapă de vot : 21 – 30 octombrie
  • validare vot : 5 noiembrie
  • a doua etapă de vot: 6-16 noiembrie
  • validare vot: 20 noiembrie
  • afișare rezultate finale: 29 noiembrie

Dacă acest proiect este aprobat de Consiliul Local, Primăria va publica pe platformă regulamentul programului, împreună cu alte informații utile pentru cetățenii care doresc să se implice.

Reamintim că în ediția precedentă au fost selectate nouă proiecte a căror implementare a început anul acesta, ele aflându-se în diverse etape de realizare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*