Primăria Sibiu primește dosare pentru închirierea unei locuințe ANL

Tinerii interesați de închirierea unei locuințe de tip ANL , pot depune în perioada 4 ianuarie – 5 februarie 2016 dosarele la sediul instituției de pe strada Samuel Brukenthal, nr. 2. În cazul celor care au depus deja cereri în anii anteriori, aceștia trebuie să depună un nou dosar cu date actuale și complete, ținându-se însă cont de vechimea dosarului precedent. Menționăm că în conformitate cu Legea 152/1998 se pot califica pentru obținerea unei astfel de locuințe tinerii cu vârsta sub 35 de ani care își desfășoară activitatea în municipiul Sibiu și nu dețin o locuință. “Agenția Națională pentru Locuințe a anunțat că urmează să ne predea un număr de 88 de locuințe construite în cartierul Reșița II, după finalizarea lucrărilor. Am dorit să începem imediat procesul de selecție a dosarelor pentru a fi cât mai operativi în repartizarea acestora, după ce trec în administrarea Municipiului Sibiu. Știu că mulți tineri așteaptă această oportunitate și de aceea îi invit să completeze cu atenție dosarele și să le depună.”, explică Astrid Fodor, primarul interimar al Municipiului Sibiu.

Criteriile de acces la o locuință ANL:

  1. Titularul cererii trebuie să fie major și să aibă o vârstă de până la 35 de ani
  2. Titularul și ceilalți membrii ai familiei trebuie să nu dețină și să nu fi deținut o altă locuință și să nu fie beneficiarul unei alte locuințe cu chirie, proprietate a Statului
  3. Titularul trebuie să își desfășoare activitatea în municipiul Sibiu

Criteriile de ierarhizare a dosarelor:

  • Situația locativă actuală
  • Starea civilă actuală
  • Numărul persoanelor aflate în întreținere
  • Starea de sănătate actuală
  • Vechimea cererii solicitantului
  • Nivelul de studii sau pregătire profesională
  • Situații locative sau sociale deosebite

Modalitate de calcul

Pentru fiecare dintre acestea va fi acordat un punctaj, în conformitate cu HG 962/2001 și HCL 346/2007. În cazul înregistrării unor punctaje egale, solicitanții vor fi departajați în funcție de situația locativă la data repartizării locuințelor. Dacă nici acest criteriu nu este suficient, departajarea se va face în funcție de vechimea cererii. Dosarul va cuprinde o serie de documente pe care le găsiți pe site-ul instituției (http://www.sibiu.ro/index.php/primaria/locuinte_anl ) sau la Centrul de Informații pentru Cetățeni. Comisia atenționează titularii să citească cu atenție cerințele de întocmire a documentelor pentru a evita situația în care un criteriu să nu fie punctat. Dacă pe parcursul procedurii de primire a dosarelor și de evaluare a acestora apar modificări legate de situația locativă sau de starea civilă, titularul are obligația să facă completările de rigoare, menționând numărul de înregistrare al dosarului. Dosarul se poate depune la Centrul de Informații pentru Cetățeni, în zilele de luni între orele 8.30 și 18.30, iar de marți până vineri, programul Centrului este între 8.30 și 16.30. În prezent administrația locală din Sibiu gestionează 303 locuințe ANL. Această invitație de a depune dosare se referă la următorul lot de locuințe care urmează să fie predate Primăriei Sibiu de către Agenția Națională pentru Locuințe, după finalizarea lucrărilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*