Primăria Sibiu reia punerea în posesie în baza legilor fondului funciar

După încheierea punerii în aplicare a Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, Primăria Municipiului Sibiu reia punerea în posesie a cetățenilor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar.

DSC_0288“Pentru cetățenii în situație punerea în posesie este o acțiune mult așteptată, iar pentru Primăria Sibiu este finalul unor demersuri îndelungate și anevoioase de inventariere cadastrală a terenurilor agricole situate pe raza municipiului Sibiu. Era o datorie pe care Statul trebuia să o plătească către cei care au fost deposedați de terenuri în perioada comunistă, iar Primăria Sibiu va realiza acest lucru în perioada următoare”, explică Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului. Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din municipiul Sibiu formată din reprezentanți ai Primăriei Sibiu, ingineri silvici și reprezentanți ai cetățenilor care au depus astfel de cereri, a primit solicitările din partea celor îndreptățiți, a analizat dosarele și au făcut propuneri de validare către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din Sibiu. După validarea dosarelor de către Comisia Județeană, Comisia locală a solicitat Agenției Domeniilor Statului București terenurile agricole necesare reconstituirii dreptului de proprietate.

Peste 100 de cereri

Terenuri au fost măsurate și parcelate în funcție de suprafețele ce vor fi atribuite viitorilor proprietari. Prin această acțiune de punere în posesie, Primăria Sibiu va soluționa 114 cereri formulate de cetățenii îndreptățiți. Suprafața totală a terenurilor ce vor fi repartizate este de aproximativ 237 de hectare.

Acțiunea va începe în a doua jumătate a lunii mai și se va realiza prin deplasarea în teren a viitorilor proprietari și a reprezentaților Serviciului Cadastru din cadrul Primăriei Sibiu. Cei peste 100 de cetățeni vor fi contactați telefonic cu două zile înainte de această deplasare, ținând cont de condițiile meteorologice. Pentru relații suplimentare, cetățenii în cauză pot să se adreseze Serviciului Public de Cadastru, camera 318, etajul 3, telefon 0269/208963. Eliberarea titlurilor de proprietate se va realiza ulterior, prin compartimentul Registrul Agricol din cadrul Primăriei Sibiu.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat