Primăria Sibiu va amenaja un nou sistem de canalizare pluvială pe strada Podului, cu fonduri guvernamentale

Joi, 1 februarie, primarul Astrid Fodor a semnat contractul de finanțare prin care municipiul Sibiu a obținut fonduri din Programul Național de Dezvoltare Locală pentru proiectul „Canalizare pluvială str. Podului“.

Valoarea totală a proiectului este 8,6 milioane lei, din care 7,8 milioane lei sunt fonduri nerambursabile de la bugetul de stat, iar restul va reprezenta contribuția municipiului Sibiu.

Scurgerea apelor pluviale pe stradă este asigurată în prezent prin rigole care nu fac față în cazul ploilor abundente, mai ales în contextul în care pe str. Podului se colectează apele pluviale și de pe străzile adiacente care au pantă în acestă direcție. Noul sistem va prelua în mod eficient apele pluviale și le conduce spre punctele de evacuare.

Pe lângă rețeaua principală de canalizare pluvială, în lungime de 1,87 km, prin proiect se va realiza și un sistem secundar de canalizare pluvială cu o lungime totală de 2,35 km, la care se vor conecta burlanele și descărcarea apelor meteorice de pe acoperișurile locuințelor.

Următoarele etape în implementarea acestuia presupun elaborarea proiectului tehnic și contractarea lucrărilor propriu-zise prin procedură de achiziție. Termenul estimat de implementare a proiectului este de 12 luni.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*