Primarul Astrid Fodor: „În Sibiu, punem accentul pe adaptarea soluției la comunitate și nu invers”

Primăria Sibiu a găzduit, ieri, Caravana Smart City, un proiect organizat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate în care municipiul Sibiu este membru.

Această caravană este parte din programul național „Caravana Smart City. Etapa 2 – Implementarea”.

Întâlnirea de lucru a fost deschisă de primarul Astrid Fodor. „«Smart» nu trebuie să însemne supra-tehnologizarea, implementarea unor forme fără fond, doar pentru că sunt în trend și pentru a bifa numeric încă un proiect «smart». Comunitățile sunt vii, dinamice, diferite și de aceea nu poți lua o soluție care poate a funcționat pentru un alt oraș și să o implementezi fără a ține cont de context. Cred că adaptarea la comunitatea sau micro-comunitatea pentru care acea soluție este gândită trebuie să reprezinte esența. În Sibiu, punem accentul pe adaptarea soluției la comunitate și nu invers”, a precizat Fodor.

Robert Tudorache, ministru secretar de stat în Ministerul Energiei, și Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City și Mobilitate, au susținut prezentări pe tema misiunii acestei caravane menite să ofere și să centralizeze modele de bune practici din întreaga țară. Ioana Leca, administratorul public al municipiului Sibiu, a prezentat celor prezenți proiectele „smart” inițiate sau în curs de pregătire în orașul nostru.

„Acest proiect al Asociaţiei Române pentru Smart City şi Mobilitate este unicul program de promovare a conceptului Smart City şi de informare a factorilor decidenţi cu privire la tehnologiile noi, accesibile şi uşor de implementat”, a declarat Tudorache. Programul Caravana Smart City, organizat de Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitat,e este desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei. Pe 3 aprilie, ARSCM a încheiat un acord de investiţii în valoare de 500 de milioane de euro cu China National Electric Engineering Co, Ltd. (CNEEC), una dintre cele mai importante companii de stat din China, finanţarea fiind destinată proiectelor smart city din România.

Robert Tudorache s-a întâlnit cu primarul Astrid Fodor şi alţi reprezentanţi ai primăriilor din zonă. „Caravana este un prilej de discuţii privind posibilităţile de accesare a acestor fonduri de către administraţiile publice locale”, le-a spus secretarul de stat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*