Primii paşi ai jucătorului la bursă

Programul prelungit la SIBEX permite tranzacţionarea sincronizată cu bursele americane n Tranzacţiile SIBGOLD s-au dovedit „aur curat” pentru bursa din Sibiu

Avem nişte bani. Cum îi înmulţim? Privită adesea ca un joc de noroc, bursa este un domeniu de neînțeles pentru cei mai mulți dintre noi. Însă, cu o strategie bine pusă la punct și cu puțin noroc, orice sibian mai mult sau mai puțin experimentat poate câștiga de pe urma tranzacțiilor.

Piaţa la termen sau a derivatelor este un segment de tradiție al bursei din Sibiu, implementat încă din 1997, după modelul american. Este vorba despre contractele futures și opțiuni, Sibex fiind prima bursă din România care a implementat aceste instrumente financiare. În prezent, Sibiul este lider autoritar pe acest segment, cu cotă de piaţă de circa 98%.  În cadrul pieţei derivatelor, bursa din Sibiu oferă: contractele futures pe acțiuni de pe piața autohtonă de capital (SIF-uri, bănci, Fondul Proprietatea etc.), contractele futures pe cursuri valutare (ex. euro/dolar, euro/leu sau dolar/leu), la Sibiu fiind disponibile nouă astfel de contracte, șase dintre ele lansate la începutul lunii septembrie. De asemenea, din 2010, este disponibil contractul futures pe indicele american Dow Jones, care s-a dovedit a fi un succes și a devenit în scurt timp cel mai tranzacționat instrument financiar al bursei din Sibiu. Investitorii mai au la dispoziţie şi contractele futures pe aur și cele pe petrol. „În ultima perioadă, s-a înregistrat o creştere semnificativă a investiţiilor pe contractele futures pe aur, datorită mișcării ascendente a preţului acestuia pe plan extern, fapt ce s-a reflectat și în tranzacționarea metalului galben la Sibiu. După ce, pe pieţele externe de la Londra şi New-York, aurul a atins niveluri record ale cotaţiei, am avut creșteri spectaculoase şi la Sibex, contractul SIBGOLD ajungând pe locul trei în topul celor mai tranzacţionate produse“, explică Decebal Todăriță, directorul Departamentului de Relaţii cu Investitorii şi Instituţiile Pieţei de Capital al Sibex.

Bursa lucrează cu program prelungit

Tranzacțiile cu derivate se deosebesc de investițiile clasice printr-un mecanism specific, cunoscut sub denumirea de tranzacționare în marjă. Acest tip de tranzacționare permite obținerea unor profituri mari la mișcări relativ mici ale prețului activului respectiv și, pe de altă parte, posibilitatea de a specula atât creșterea, cât și scăderea prețului. Astfel, un investitor poate tranzacționa activul dorit cu o sumă cuprinsă între 5-15% din valoarea reală a contractului, însă există și riscuri aferente acestui tip de tranzacționare. Contractele futures de la Sibiu permit atât cumpărarea (long) cât și vânzarea (short). În felul acesta, investitorul poate înregistra profit indiferent de direcția în care se mișcă piața, spre deosebire de bursa de acțiuni unde profiturile echivalează doar cu creșterea pieței. Totodată, de la începutul lunii septembrie, programul bursei a fost extins. Faţă de 9.45, ora de închidere s-a prelungit până la 23.15, pentru a oferi posibilitatea doritorilor de a tranzacționa în paralel cu bursa americană. „Traversăm o perioadă în care punem accent pe dezvoltare şi în care am lansat noi produse și am decis să extindem programul de tranzacționare pentru ca jucătorii să beneficieze în timp real de informaţiile de pe piaţa bursieră americană, cu care ne corelăm. Ca urmare a acestor măsuri, numărul de investitori, precum şi numărul contractelor încheiate a crescut“, notează Todăriță.

Posibilităţi deschise

Bursa din Sibiu (SIBEX) a luat naștere în 1994, fiind, mai târziu, primul operator de pe piața bursieră din România autorizat și reglementat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM). La început, Sibex avea ca obiect de activitate intermedierea de mărfuri, iar trei ani mai târziu s-a concentrat pe dezvoltarea și administrarea piețelor de instrumente financiare derivate. În perioada 1997-2000, tranzacționarea se făcea, după modelul american, într-un ring bursier, iar după anul 2000 s-a intrat pe tranzacționarea electronică. În prezent, toate tranzacțiile se fac online, pe o platformă de tranzacționare, iar investitorii interesaţi trebuie să contacteze o casă de brokeraj (societate de servicii de investiții financiare) pentru a tranzacționa. Ca și posibilităţi de investiţie, potenţialii clienţi au la dispoziție piața de acțiuni (numită şi la vedere sau spot) și piața la termen (contracte futures, opțiuni). Pentru primul segment, lansat în ianuarie 2010, bursa din Sibiu oferă la tranzacţionare doi emitenţi: acțiunile bursei din Sibiu, (SBX), listate pe propria piață, respectiv acțiunile Prodplast Imobilare (PPLI).

CASETĂ
Noţiuni esenţiale

l piața la disponibil (la vedere), denumită și piața „spot” = piața pe care se încheie tranzacții cu livrarea imediată (tehnic, în câteva zile de la încheiere), cu reglarea imediată, după caz;
l piața la termen este cunoscută și sub denumirea de piață „futures” = piața pe care se încheie contracte care se referă la cumpărarea unor instrumente financiare sau mărfuri fizice în condiţii standardizate, cu livrarea sau reglarea la termen, după caz;
l emitenți = firme care se tranzacționează pe piața acțiunilor;
l indicele bursier = media ponderată a mai multor titluri ce se tranzacționează pe bursă. Ca regulă, în componența indicelui intră acțiunile cele mai lichide și cele mai reprezentantive pentru bursa respectivă;
l contractul futures = înțelegere între un vânzător și un cumpărător de a vinde/cumpăra o cantitate standard de active cu livrarea în viitor la o dată numită „scadență” și la un preț negociat în momentul încheierii tranzacției, totul în baza unor clauze standardizate. Tranzacționarea unui contract futures presupune existența a două părți: un cumpărător și un vânzător. Obiectul tranzacției este marfa de la baza contractului, numită și activ suport;
l contractele futures pe indici = contracte futures tipice, adică se tranzacționează după același mecanism de tranzacționare pentru futures, singura diferență constând în faptul că activul suport al acestora – activul la a cărei valoare se raportează cotația futures – nu este o acțiune, ca în majoritatea situațiilor, ci valoarea unui indice.

FOTO DESCHIDERE simulator.jpg: Pe site-ul sibex.ro, un simulator gratuit vă dă posibilitatea să învăţaţi mecanismele tranzacţionării

FOTO SECUNDAR Decebal Todarita.jpg: Numărul jucătorilor şi al contractelor este în creştere, susţine Todăriţă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*