Primul buget al lui Fodor

Proiectul de buget local elaborat pentru 2015 însumează 486.044.210 lei. Secțiunea venituri va fi completată după ce Guvernul alocă banii din impozitul pe venit și sumele pentru echilibrarea bugetelor locale. „Sumele nu sunt gata, însă pot să spun că bugetul pe 2015 va fi mai mare decât cel din 2014 din cauza excedentelor bugetare“, afirmă Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului, sub coordonarea căreia s-a elaborat documentul.

În imobilul din Piața Mică nr. 25 se vor amenaja spații publice – o investiție în valoare de 2.000.000 lei, iar în aceste zile se derulează procedura de achiziție pentru reabilitarea clădirii din Piața Mică nr. 22 (7.240.000 lei).

Mai multe sensuri giratorii

pod cibin Primăria va continua și în acest an strategia de amenajare a unor noi sensuri giratorii. Astfel, se vor construi giratorii în intersecțiile: Autogării – Metalurgiștilor (lucrare în valoare de 450.000 de lei), Bâlea – Ștefan cel Mare (549.000 lei), Calea Șurii Mari – drumul Ocnei (195.700 lei), Calea Dumbrăvii –Ludoș (467.500 lei), Maramureșului –Aurel Popa (255.000 lei), precum și în intersecția reconfigurată Ștefan cel Mare – Negoi (264.000 lei).

19 milioane pentru lucrări noi

Pentru investițiile care vor demara anul acesta, municipalitatea a prevăzut alocări bănești în cuantum total 19.135.400 lei, unele proiecte urmând a se desfășura pe parcursul mai multor ani. Pe listă sunt incluse rețelele de apă și canalizare, gaz și electricitate pentru noile blocuri ANL din cartierul Reșița (1.171.000 lei) și 800.000 de lei vor fi cheltuiți pentru amenajarea platformei de gunoi menajer în contextul intrării în vigoare a noului Masterplan pentru gestionarea deșeurilor menajere. Însă cei mai mulți bani se vor duce pentru asfaltarea și reabilitarea unor pachete de străzi, după cum urmează: modernizarea rețelelor de apă și canalizare pe străzile Mirăslău (570.000 lei) și I. Velceanu (565.000 lei), construcția unei remize pentru autospeciala care staționează în Păltiniș – 900.000 lei, reabilitarea carosabilului pe strada Barcelona (3.000.000 lei), modernizarea străzilor Ana Ipătescu, Niță Octavian, Mălinului (cel puțin 2.000.000 lei în 2015, din valoarea totală a proiscoala 13ectului de 10.310.000 lei); modernizarea străzilor Munteniei, Principatele Unite, Strungului, Drumul Ocnei (cel puțin 2.050.000 lei în 2015, din necesarul total estimat la 13.586.000 lei); modernizarea străzilor Ogorului, Doinei, Frezorilor (minim 1.072.000 lei în 2015, din totalul de 6.872.000 lei). Alte investiții noi vizează reabilitare drum vechi, trotuare, zid de sprijin și iluminat public în Păltiniș – 500.000 lei (aceasta este suma alocată inițial pentru 2015, valoarea totală a proiectului fiind de 9.586.030 lei; alocările pentru anul acesta se pot suplimenta, în funcție de mersul proiectului); înlocuirea rosturilor de dilatație pe Podul Gării – 505.000 lei; coborârea cablurilor suspendate în subteran pe bd. Vasile Milea, bd. Corneliu Coposu, Șos. Alba Iulia și Calea Dumbrăvii în cadrul proiectului „Calea Verde spre o Dezvoltare Durabilă“ – 3.135.200 lei alocați pentru 2015 (valoarea totală a proiectului se ridică 4.180.270 lei); modernizarea iluminatului public pe Viitorului – 354.000 lei și modernizarea străzii Timișoara – 280.000 lei (prevăzut pentru 2015; în total vor fi 1.222.000 lei). Procedura de achiziție a lucrărilor este în curs.

Investiții în desfășurare

santierMare parte a lucrărilor începute anii trecuți se vor finaliza în acest an. Lucrările în continuare vizează străzi, poduri și viaducte, iar alocările sunt de 84.963.020 lei în 2015. Pe listă se află construcția noului pod în zona Pieței Cibin, proiect pentru care sunt prevăzuți 12.500.000 lei. Până în prezent s-a demontat vechea structură, s-au deviat rețelele de utilități și s-a mutat stația hidrologică, s-a amenajat o pasarelă pentru pietoni și se lucrează la foraje pentru pilele podului. Lucrările sunt în grafic, potrivit primarului interimar. Un alt obiectiv este construcția viaductului Mihail Kogălniceanu – Calea Șurii Mici (20.116.350 lei). Aceasta este suma alocată pentru anul acesta, valoarea totală a proiectului fiind de 28.972.640 lei. Până în prezent, s-a construit structura de rezistență a viaductului, s-au deviat rețelele de utilități și se lucrează deja la suprastructură. De asemenea, pentru modernizarea viaductului Vasile Aaron se vor cheltui 2.210.000 lei.

Străzi în lucru

Cei mai mulți bani se duc pe pachetele de străzi aflate în lucru. Pentru pachetul de străzi Cindrelului, Bobâlna, Piața Prahovei, Doamna Elena Cuza, Toamnei, Castorului, Plugarilor, Colinei se vor consuma 2.500.000 lei. Modernizarea străzilor Petru Maior, Lăptăriei, Ecaterina Teodoroiu, Bujorului, Mureșului, Crișului, Ghețăriei, Traian Demetrescu, Viile Sibiului, Odessa va „înghiți“ alți 6.185.000 lei, în timp ce pentru străzile Lamark, Crinilor, G-ral Sandu Aldea, Tohan, Petru Poni, Vânătorilor, Zorilor, Ciocârliei, Albinelor, Prometeu, Ceaikovski și Oltețului s-au alocat pentru anul acesta 2.847.000 de lei, valoarea totală a proiectului fiind de 13.761.090 lei. Pentru toate aceste pachete, procedurile de achiziție sunt în curs de desfășurare. Alte reparații vizează arterele Măgheranului, Calea Gușteriței, Macaralei, Oțelarilor – alocare pentru 2015 în cuantum de 17.555.600 lei, valoarea totală a proiectului fiind de 18.020.670 lei; Kiev și Deva – 1.260.000 lei; Abrud și Dr. Bagdasar – 126.000 lei. Nu în ultimul rând, în buget sunt prinse investiții pe Frunzei (1.800.000 lei; procedura de achiziție a proiectării și execuției lucrărilor este în curs), Gutuilor și Strugurilor (1.400.000 lei), Lyon (930.000 lei), Viitorului (153.000 lei), dar și 515.000 lei pentru modernizarea zonei de sub podul de pe Calea Șurii Mari.

E.On încurcă. Din nou

În acest an, municipalitatea estimează că se vor încheia în acest an lucrările de reabilitare a străzilor Tribunei, Revoluției, Arhivelor, D.D. Roșca și a Pieței Tălmaciu, pentru plata acestor lucrări alocându-se 2.190.000 lei. Singura stradă pe unde se va mai lucra va fi D.D. Roșca, unde edilii așteaptă ca E.On să-și modernizeze rețeaua proprie.

De la bănci la birouri

La capitolul achiziții publice, pe listă sunt înscrise: ornamente pentru iluminat festiv – 180.000 lei; echipamente pentru locurile de joacă – 900.000 lei, echipamente de fitness – 170.000 lei, bănci în centrul orașului – 285.000 lei, achiziționare apartamente imobil Piața Mică nr. 25 – 450.000 lei pentru amenajarea de spații publice și stații de autobuz – 170.000 lei.

Investițiile serviciilor publice

Fodor a prezentat și lista investițiilor ce vor fi realizate în 2015 prin intermediul serviciilor publice ale municipalității. Astfel, lucrările în continuare la grădinițe, școli și licee se referă la mansardarea grădiniței nr. 5 (885.000 lei), construcția unei noi grădinițe (2.058.000 lei) și extinderea școlii nr. 13 cu un nou corp de clădire, în valoare de 3.084.970 lei, proiect finanțat din fonduri europene. În 2015, investițiile noi vizează reamenajarea blocului alimentar la grădinița nr. 36/Școala gimnazială 23 – 350.000 lei, amenajarea termosistemului și modernizarea hidroizolației la creșa nr. 4 – 180.000 lei, refacerea acoperișului atelierului aferent Colegiului Tehnic „Cibinium” – 140.000 lei, termosistem la grădinița nr. 29 (100.000 lei) și a unui perete lateral la grădinița nr. 28 (30.000 lei), reabilitarea gardului și înlocuirea porții de acces în grădinița nr. 5 (45.000 lei), reabilitarea gardului și a porții de acces la grădinița nr. 41 (35.000 lei), reabilitarea gardului la Liceul „Constantin Noica“ (35.000 lei) și refacerea soclului și acoperișului la grădinița nr. 7 – 112.000 lei. Pe măsură ce proiectările pentru noi lucrări se vor finaliza, se vor aloca fonduri pentru execuția efectivă a acestora, prin rectificări ale bugetului.
Pentru Serviciul de Administrare a Fondului Locativ, principala investiție finanțată din bugetul local va fi amenajarea a opt locuințe în fostul Club Ilie Pintilie de pe strada Câmpului (1.490.000 lei).
Cimitirul municipal va continua modernizarea aleilor cu 411.000 lei de la bugetul local, iar din resurse proprii va continua amenajarea de spații de producție și va începe reabilitarea clădirii administrative din stânga intrării principale (137.000 lei).

Pediatrie – lucrări la toate clinicile

În 2015 va continua construirea unui nou corp de clădire la clinica de pe strada Pompeiu Onofreiu, unde va funcționa Centrul de Cercetare și Telemedicină în Bolile Neurologice la Copii, un proiect finanțat pe fonduri structurale. Lucrările se vor finaliza în cursul acestui an, pentru aceasta fiind alocați 34.669.000 lei. Construcția este deja ridicată, a început lucrul la finisajele interioare, iar după amenajare urmează dotarea cu echipamente. Valoarea totală a proiectului se cifrează la 43.891.000 lei. Vor continua și modernizarea interioară a Clinicii de Chirurgie din Parcul Astra, pentru aceste lucrări fiind alocați 1.700.000 lei. În acest an, vor fi amenajate noi spații la Clinica de Boli Infecțioase, în valoare de 1.600.000 lei.
La Zoo, cheltuieli mai mari decât pentru Casa de cultură

La Grădina Zoologică, în 2015 va continua construcția gardului de împrejmuire (877.000 lei), amenajarea noului amplasament pentru erbivore (340.000 lei), amenajarea exterioară a zonei destinată maimuțelor (480.000 lei) și va continua și construirea adăpostului pentru păsări de baltă (550.000 lei). Totodată, municipalitatea are în vedere proiectarea și construcția unui nou gard la tigri (pentru care sunt prevăzuți acum 160.000 lei), a unui nou adăpost pentru râși (144.000 lei în 2015), dar și a unor adăposturi de ploaie (270.000 lei). Casa de cultură a municipiului Sibiu va primi, anul acesta, un milion de lei pentru extinderea, etajarea și reamenajarea sediului propriu.

Cosmin PAL
cp@mesageruldesibiu.ro

One Comment

  1. sibian says:

    Ce înseamnă modernizarea străzi
    Pe strada Malinului unde se lucrează în prezent e bătaie de joc! După primele ploii carosabilul va fi la fell ori despre trotuare nici cel puțin nu se gândește cineva sa le repare. Rușine! Bani aruncați!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*