Primul IFN care acordă credite fermierilor eligibili pentru subvenția APIA

good.bee Credit IFN S.A., cea mai mare instituție financiară nebancară de microfinanțare din România, parte a grupului Erste, anunță semnarea convenției specifice în vederea acordării de credite fermierilor eligibili pentru schemele de sprijin implementate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultura (APIA) – Schema de plată unică pe suprafață (SAPS) și Măsuri aferente Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Fermierii care se califică pentru un împrumut, garantat cu adeverință punte eliberată de APIA, sunt beneficiarii următoarelor scheme de plată: schema de plată unică pe suprafață, plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru clima și mediu sau plată pe înverzire și măsurile de dezvoltare rurală din campania 2016. Agricultorii pot contracta credite de la instituțiile bancare și non-bancare care au încheiat convenții cu APIA.

Astfel, good.bee Credit IFN devine singura instituție financiară nebancară care poate oferi un astfel de produs de creditare alături de celelalte instituții din sistemul bancar.

“Dintotdeauna ne-am dorit să oferim flexibilitate și servicii complete clienților noștri, să le putem fi alături în fiecare etapă a dezvoltării afacerii prin produse special destinate fiecărei activități desfășurate. Parteneriatul cu APIA ne ajută să fim mai aproape de fermieri prin finanțarea capitalului de lucru necesar desfășurării activităților curente până la încasarea subvențiilor specifice”, a declarat Oleg Moraru, director executiv good.bee Credit IFN.

Conform convențiilor încheiate de instituțiile financiare bancare și nebancare cu APIA, fermierii pot obține un împrumut de până la 90% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA. De asemenea, costurile creditului sunt clar stabilite în convenție, rata de dobândă nu poate depăși ROBOR 6 luni + 2.5% iar comisioanele aferente creditului trebuie să fie maxim 1%.

Pentru mai multe informații, cei interesați pot intra în legătură cu reprezentanții good.bee Credit IFN SA la numărul de telefon 021.212.07.30 sau pot consulta www.goodbeecredit.ro.

good.bee Credit IFN SA este o Instituție Financiară Nebancară înscrisă în Registrul Special al BNR, parte a grupului Erste, înființată în 2009 având ca obiectiv fundamental asigurarea unor servicii financiare de bună calitate, punând la dispoziție celor care au afaceri în derulare, dar care își doresc să le dezvolte, resursele financiare care le sunt necesare pentru sporirea șanselor de reușită.

Ca linie generală de abordare, good.bee Credit IFN SA țintește cu precădere clienții care se încadrează în profilul micului producător din zona rurală (Producător Agricol, Întreprindere Individuală, Întreprindere Familială, PFA, SRL etc) dornici să își dezvolte în mod continuu activitatea pe care o desfășoară.

good.bee Credit IFN SA a construit o rețea puternică la nivel național formată din 20 centre regionale, la care se adaugă sediul central, acoperind 40 de județe, având consultanți specializați dedicați să servească micii antreprenori. Rețeaua este în dezvoltare și se caută în mod constant cele mai bune resurse umane disponibile care să înțeleagă și să susțină clientul în fiecare etapă de dezvoltare a acestuia.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat