Prins de jandarmi după agresiune cu un cuțit

Un echipaj de Jandarmerie a identificat și încătușat un bărbat în vârstă de 77 de ani din Sibiu, după ce acesta a agresat o femeie și a rănit cu un cuțit pe soțul acesteia, în mun. Sibiu.jandarmÎn data de 4 august, în jurul orei 18.30, un echipaj de Jandarmerie care îndeplinea misiuni de ordine și siguranță publică, a fost sesizat prin Numărul Unic de Urgență 112, că în zona Piața Rahova mai mulți cetățeni au fost martorii unei agresiuni cu înjunghiere. Jandarmii au fost direcționați de o echipă de la Secția 1 Poliție care ajunsese la fața locului pe str Oștirii/Nicolae Iorga unde suspectul fugise.

Identificat în scurt timp

Echipajul de Jandarmerie folosindu-se de semnalmentele și detaliile referitoare la îmbrăcămintea celui presupus a fi suspectul s-a separat și în decurs de zece minute au reuşit prinderea și încătușarea acestuia în momentul în care încerca să se refugieze în locuință.

În urma verificărilor şi a controlului corporal sumar, jandarmii au găsit asupra tânărului presupus că săvârşise fapta, cuțitul tip briceag cu lama de 8 cm, folosit pentru agresiune. Persoanele vătămate l-au recunoscut şi indicat ulterior pe cel prins de echipajul de Jandarmerie ca fiind autorul faptei reclamate. Persoana în cauză a fost predată împreună cu actele de constatare organelor judiciare abilitate, pentru continuarea cercetărilor, fiind susceptibilă de săvârşirea faptei de loviri și alte violențe, prevăzută şi pedepsită art. 193 din Codul Penal.

 Informaţii suplimentare

Cetăţenii pot solicita nonstop sprijinul jandarmilor în situaţia tulburării ordinii publice sau pot sesiza orice problemă, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Când dumneavoastră personal sau cei din jur deveniţi martorii sau victimele producerii unor fapte antisociale este o datorie de conştiinţă publică şi o atitudine de conservare să vă adresaţi forțelor de ordine și siguranță publică, depunând după caz o sesizare sau o reclamație.

Jandarmeria Sibiu adoptă un ansamblu de activităţi şi acţiuni de patrulare, organizate şi desfăşurate cotidian, pentru ordine şi siguranţă publică, funcţionarea normală a instituţiilor statului, protejarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, a normelor de conduită civică, a regulilor de convieţuire socială precum şi de apărare a avutului public şi privat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*