Prinși de Poliția Locală

În ultimele zile, agenții de Poliție Locală au depistat și au predat Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu trei persoane care au săvârșit mai multe infracțiuni.

Vineri, 7 februarie, o patrulă a Poliției Locale a depistat pe strada Bastionului un individ îmbrăcat cu o vestă reflectorizantă verde, pretinzând că este polițist local. Acesta le promitea șoferilor care parcau neregulamentar că îi va ierta de amendă în schimbul unor sume de bani. La vederea echipajului acesta a fugit, fiind ulterior prins de agenții Poliției Locale pe strada Măsarilor și predat Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu pentru începerea urmăririi penale pentru uzurpare de calități oficiale.

O zi mai târziu, patru tineri suspecți de furt din Spitalul Județean Sibiu au fost identificați prin dispeceratul video al Poliției Locale pe strada Cetății. Astfel, cu ajutorul camerelor video din zonă, agenții, în colaborare cu o patrulă a Poliției Române, au reușit să ii prindă pe cei patru, aceștia fiind anchetați în prezent pentru furt calificat.

Camerele de supraveghere au fost utile și pentru prinderea unui bărbat care a forțat portierele mai multor mașini în cartierul Terezian. „Marți, 11 februarie, în jurul orei 8.20, după ce o persoană a semnalat la dispeceratul Poliției Locale faptul că un individ forțează ușile mai multor autoturisme de pe strada Lungă, o echipă de intervenție a Poliției Locale s-a deplasat la fața locului. Pentru că persoana în cauză nu a mai fost găsită la fața locului, Poliția Locală s-a folosit de imagini de imagini de pe camerele video și, în urma căutărilor, l-a prins pe infractor în apropiere. Acesta este un cetățean moldovean și a fost predat organelor de poliție“, informează municipalitatea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*