Probleme la canalizare în cartierul Ștrand, din cauza ploii abundente

Dispeceratul operatorului Apă Canal SA Sibiu a fost apelat în 30 de cazuri cu privire la neajunsurile provocate de precipitațiile din această dimineață. 25 dintre sesizări au provenit din municipiul Sibiu, iar celelalte cinci din localitățile Șelimbăr, Șura Mare și Cristian.

Cei peste 21 de litri/mp căzuți într-un interval scurt de timp nu au creat, la nivelul rețelei de canalizare din municipiului Sibiu, probleme deosebite, cu excepția intersecției străzilor Maramureșului și Hațegului unde, timp de aproximativ 20 de minute a avut loc o acumulare a apei de ploaie la suprafața carosabilului.

La fața locului au fost mobilizate patru echipaje de intervenție și autospeciale, care au asigurat funcționalitatea canalizărilor din zonă până la evacuarea apei din carosabil, efectuând și îndepărtarea resturilor vegetale, pungilor, hârtiilor și celorlalte obstacole de pe gurile de scurgere.

„Zona Ștrand – Maramureșului – Hațegului este deservită de două rețele de canalizare, cu diametre de 1.000 mm (rețea unitară) și 800 mm (rețea pluvială), însă cantitatea mare de precipitații căzută în interval foarte scurt de timp a dus la depășirea capacității de transport a acestora. Prin planul de investiții pe anul în curs al ”Apă Canal” SA a fost demarată realizarea unei canalizări suplimentare cu rol de a prelua apa pluvială din această zonă în timpul ploilor de mare intensitate. Echipele ”Apă Canal” SA au participat, în 5 cazuri, la evacuarea apei de ploaie acumulată în subsoluri din zona Ștrand. SC ”Apă Canal” SA Sibiu face un apel la cetățenii care dețin imobile cu subsolurile racordate la canalizare, de a le proteja prin montarea de clapete antiretur sau instalații de pompare ape uzate evitând astfel racordarea directă la rețeaua stradală”, a precizat Thomas Roth, șef serviciu Relații Publice – Administrativ în cadrul societății.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*