Finalul anului 2017 propune spectacole ambițioase și incitante pentru iubitorii teatrului.

La Teatrul Național „Radu Stanca” (TNRS) din Sibiu, anul 2017 a însemnat 300 de spectacole, 14 premiere (11 la secția de limba română și trei la secția de limba germană). TNRS a continuat colaborarea cu Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, ceea ce înseamnă că vor mai urma spectacole studențești în studioul CAVAS al Facultății de Litere și Arte și, totodată, și turnee și festivaluri de teatru studențești organizate în țară și în străinătate. Anul 2017 marchează proiecte importante pentru TNRS, printre care se numără, ca în fiecare an, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, dar și proiecte ca STEP, organizat în Japonia, unde voluntari FITS și studenți ai Departamentului de Artă Teatrală de la Sibiu au fost prezenți, la invitația primarului Michihiro Kunishima, să ia parte la Festivalul de Toamnă de la Takayama, care se desfășoară anual în luna octombrie.

Despre despărțire

Luna decembrie aduce trei piese noi pe scena Naționalului sibian: „Scene dintr-o căsnicie”, „Imigranții” și „De veghe la Taj Mahal”. „Scene dintr-o căsnicie”, după Ingmar Bergman, în regia lui Charles Muller, a apărut la 15 ani după montarea în limba franceză a piesei – pentru teatrul din Esch – de către același regizor. Piesa lui Bergman a fost concepută pentru un serial de televiziune, urmând să fie transformată într-un film. În opinia lui Dragoș Buhagiar, care a realizat scenografia piesei, actorii Daniel Bucher și Krista Birkner au făcut o muncă extraordinară, textul nefiind unul ușor de interpretat, devenind, pe alocuri, chiar violent. Tema piesei se concentrează pe felul în care poate afecta o separare un cuplu, despre felul în care se schimbă viețile unor oameni care obișnuiau să formeze un cuplu. Premiera va avea lor vineri, 15 decembrie, ora 19.00, la TNRS.

„Emigranții”, în regia lui Dan Glasu, scenografie de Alin Gavrilă, care îi are în distribuție pe Alexandru Malaicu și Ioan Paraschiv, a fost scrisă de Slawomir Mrożek în 1974 și este una dintre cele mai cunoscute piese ale scriitorului polonez. Piesa urmărește doi imigranți (AA și XX) care locuiesc în subsolul unei case, în noaptea de Anul Nou. Pentru cei care apreciază umorul negru, „Emigranții” va avea premiera duminică, 17 decembrie, la ora 19.00, la Studioul CAVAS, în incinta Facultății de Litere.

Despre prietenie

Într-o notă ceva mai pozitivă, „De veghe la Taj Mahal” este o piesă despre prietenie. Radu Nica recunoaște că și această piesă este o situație atipică, el fiind pus în situația de a fi ales de către actori. Piesa se centrează în jurul relației dintre doi străjeri și modul în care anumite lucruri afectează această prietenie în noaptea dinaintea dezvelirii monumentului Taj Mahal. Piesa este, spune regizorul, un fel de „Așteptându-l pe Godot”, o variantă contemeporană despre o realitate istorică. Textul este unul cald și poetic, potrivit, așadar, înainte de Crăciun. Piesa va fi jucată pentru prima dată pe scena Teatrului „Radu Stanca” în data de 22 decembrie, la ora 19.00.


 

Cătălina STANISLAV

Spune-ți părerea!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*