Proiect cu bani norvegieni la Tălmaciu

Consiliul Județean, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, și Primăria și Consiliul Local Tălmaciu, vor amenaja în Tălmaciu un centru de primire în regim de urgenţă pentru victimele violenței domestice. Noul centru va fi amenajat într-un imobilul aflat pe strada Pieţii, unde a funcționat în trecut Clubul Elevilor. Lucrările vor începe în perioada imediat următoare.

Centrul face parte din proiectului „Nu violenţei domestice!”, derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu, în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Primăria Tălmaciu, cu finanţare prin Programul RO20 „Violenţa domestică şi violenţa bazată pe deosebirea de sex“, fondurile fiind puse la dispoziție de statul norvegian prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014. Potrivit înțelegerii dintre șefii Consiliului Județean și autoritățile locale din Tălmaciu, administrarea imobilului s-a acordat pe întreaga durată de desfășurare a proiectului şi cel puţin cinci ani după finalizarea acestuia. Contractul de administrare va putea fi prelungit prin acordul părţilor, în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit primarului Gheorghe Barbu, consilierii locali au adoptat, luna trecută, un proiect de hotărâre prin care a fost de acord darea în administrare către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu a unui spaţiu cu suprafață de aproape 300 de metri pătrați, compus din nouă încăperi, situat la etajul imobilului menţionat, proprietatea publică a oraşului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*