Proiecte ale elevilor sibieni, premiate de Ziua Mondială a Mediului

Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu a derulat mai multe proiecte cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului 2019, marcată sub sloganul “Împreună putem combate poluarea aerului!”.

“Acest mesaj este un binevenit semnal și un îndemn de a acționa unitar pentru salvarea patrimoniului nostru natural pe care avem datoria de a-l lăsa nealterat generațiilor viitoare. Este totodată și un apel de a susține lupta împotriva poluării aerului. Modul în care poluarea afectează sănătatea și mediul în care trăim, ne determină să luăm măsuri la nivel local, național și mondial pentru îmbunătățirea calității aerului. Calitatea aerului pe care il respirăm depinde de alegerile de fiecare zi pe care le facem, și de stilul de viață pe care îl adoptăm”, a declarat Daniela Elena Anghel, director executiv al APM Sibiu.

Ieri, la sediul instituției a avut loc Concursul Național al Proiectelor de Mediu – faza județeană, care a reunit echipe de elevi și cadre didactice coordonatoare, care acordă o atenţie deosebită ecologiei şi protecţiei mediului. La eveniment au luat parte reprezentanți ai Agenției, ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu și ai Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Organizarea Concursului pleacă de la ideea că interesul umanităţii trebuie să fie în conformitate cu legile naturii şi că numai astfel se poate asigura o continuitate sănătoasă a vieţii pe Terra. Pentru modul cum a fost implementat acest concept de către elevii participanți, au fost premiate proiectele „Cooltură în natură” realizat de elevii Ureche Filofteia-Petronela, Pleșa Andreea Raluca și Bumbea Maria Alexandra de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu și  „Bioincinta”, realizat de elevii Pașcalău Iulia, Ienciu Anne Marie, Constantinescu Ștefana și Cazacu Narcis de la Colegiul Tehnic Cibinium Sibiu.

În aceeași zi s-a organizat împreună cu Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu, o acțiune de informare-conștientizare a elevilor de la Școala cu clasele I-VIII din Șelimbăr.

„Considerăm că o strategie eficientă de protecţie a mediului se bazează pe conştientizarea faptului că protejarea mediului înseamnă protejarea generaţiilor actuale şi a generaţiilor viitoare. Dezvoltarea spiritului ecologist are la bază un nivel consecvent de educare, informare şi sensibilizare a elevilor, în special, şi a cetăţenilor, în general, faţă de problemele de protecţie a mediului înconjurător şi de conservare a resurselor naturale”, a declarat Daniela Anghel.

De asemenea, echipa proiectului POIM “Managementul conservativ al siturilor de importanţă comunitară ROSCI0382 Râul Târnava Mare între Copşa şi Mihalţ, ROSCI0431 Pajiştile dintre Şeica Mare şi Veseud şi ROSCI0312 Castanii comestibili de la Buia” – derulat de Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, a desfășurat o amplă campanie de informare referitoare la necesitatea conservării ariilor naturale protejate, în școlile din localitățile implicate în proiect: Slimnic, Șeica Mare, Șeica Mică, Axente Sever, Micăsasa – județul Sibiu și Blaj, Crăciunelul de Jos, Mihalț – județul Alba.

„Abordarea unitară și globală a impactului datorat creșterii urbanizării și industrializării, precum și provocările aferente, determină necesitatea stringentă de a explora energia regenerabilă și tehnologia ecologică, pentru a îmbunătăți calitatea aerului în orașe și regiuni din întreaga lume”, se arată într-un comunicat al APM Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*