Proiecte la Casa Calfelor

Istoria Sibiului a fost influențată în mod puternic de dezvoltarea meșteșugurilor și de istoria celor patru grupuri etnice majoritare care trăiesc aici. Multiculturalitatea, interferențele născute din coabitarea diferitelor comunități și dezvoltarea meșteșugurilor au modelat imaginea orașului de pe malul Cibinului așa cum îl cunoaștem astăzi.

Asociația Casa Calfelor susține de 15 ani în mod activ transferul de cunoștințe în domeniul artei meșteșugărești prin organizarea a diverse proiecte în Sibiu – atelierele de lucru demonstrative, cursuri și perioade de practică în școli profesionale, cursuri de perfecționare pentru tineri și meșteșugari. precum și ateliere pentru copii.

Schimb de experiență

Asociaţia Sibiu a pregătit și în acest an, cu sprijinul municipalității și al societăţii Deutsche Gesellschaft e.V. Berlin, două proiecte: cea de a XIV-a ediție a atelierelor de lucru ale calfelor călătoare, respectiv proiectul „Susținem identități, creăm comunități“.

În perioada 2 – 15 august, curtea catedralei evanghelice va fi locul de prezentare a diferitelor tehnici meşteşugăreşti tradiţionale şi a unui schimb viu de experienţă între calfele călătoare venite din Germania, Elveţia şi Franţa. Calfele călătoare îi invită pe toți cei interesați să li se alăture în cadrul atelierelor de lucru, fie doar pentru a le pune întrebări, fie pentru a lucra alături de meșteșugarii străini și a-și însuși câteva din tainele meseriilor pe care le practică.

„În cadrul acestui proiect, asociația noastră a pregătit și o expoziție de fotografie, precum și o masă rotundă cu discuții pe tema meșteșugului și a statutului său în ziua de astăzi.

În perioada 16 – 29 august, asociația noastră dorește să ofere din nou copiilor din medii defavorizate o serie de mini-ateliere meșteșugărești, artistice și de igienă. Proiectul își propune să promoveze meșteșugurile prin micro-cursuri de fierărie, patiserie, teatru și igienă dedicate copiilor din familii defavorizate.

Scopul principal al proiectului este de a le deschide micuților noi perspective și de a susține integrarea lor socială. Împreună suntem mai puternici și fiecare dintre noi este unic – acesta este mesajul cu care dorim să plece fiecare copil prezent la aceste ateliere“, a explicat Anda Ghazawi, coordonator proiecte.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*