Proiectul sibian „Ambulanţa pentru monumente” s-a numărat printre marii câştigători ai Galei Societăţii Civile

„Ambulanţa pentru monumente” a obţinut locul I la secţiunea Artă şi Cultură din cadrul Galei Societăţii Civile, ajunsă anul acesta la ediţia cu numărul XVII, organizată de The Institute.

Peste 600 de monumente istorice din România aflate în proprietate privată sau publică așteaptă salvarea de urgență și numărul lor crește îngrijorător. Proiectul pilot „Ambulanţa pentru monumente” al Asociației Monumentum din Alțâna, prin intermediul căruia se realizează punerea în siguranță a patrimoniului cultural imobil cu ajutorul voluntarilor, al meșterilor și al comunităților locale sub stricta supraveghere a specialiștilor din domeniul conservării și restaurării monumentelor istorice, a fost răspunsul la lipsa de reacție a ministerului de resort în fața necesității salvgardării patrimoniului.

Prințul Charles susține proiectul

Acolo unde proprietarul oferă materialele de construcție necesare, „Ambulanţa pentru monumente”, proiect al cărui principal susținător este Alteța Sa Regală Prințul de Wales, acționează pentru punerea în siguranță a monumentului cu ajutorul unei autoutilitare echipate cu uneltele necesare. Proiectul și-a propus salvgardarea patrimoniului imobil și realizarea evidenţei patrimoniului, creșterea nivelului de pregătire profesională a specialiștilor prin educație non-formală participativă după sistemul „hands on training”, recuperarea tehnicilor tradiționale și a materialelor locale, implicarea comunităților în acțiunile de conservare a patrimoniului și crearea de noi audiențe.

Cazuri rezolvate cu succes

Până în prezent, s-a intervenit asupra unui număr de 14 monumente istorice, inclusiv din județul Sibiu, la care se adaugă alte patru realizate de către parteneri: fortificații, biserici, porți, halte CFR etc., potrivit arhitectului Eugen Vaida.

Cele mai importante realizări sunt inaugurarea unei rețele de ambulanțe la nivel regional gestionată de diferite organizații, mobilizarea comunităților locale în prezervarea patrimoniului și atragerea unui număr însemnat de parteneriate public-private prin colaborarea cu autoritățile locale și regionale pentru finanțarea monumentelor.

Voluntariat pentru patrimoniu

În toamna anului 2015, un grup de specialiști din domeniul patrimoniului imobil a decis să nu mai aștepte ajutorul Ministerului Culturii și să ia soarta monumentelor istorice aflate în stare avansată de degradare sau de pre-colaps în propriile maini. S-a decis ca Asociația Monumentum, care avea experiența intervențiilor de punere în siguranță și restaurare asupra unui număr semnificativ de clădiri istorice din zona săsească, să inițieze și să deruleze proiectul. S-a realizat imediat monitorizarea unui număr de 45 de monumente din sudul Transilvaniei și s-au ales pentru intervenții clădirile care erau clasate ca importanță națională, se aflau în stare avansată de degradare și erau asumate de către comunitate, singura condiție fiind ca beneficiarul să contribuie cu o mare parte din materialele necesare punerii în siguranță. „Regula este simplă: acolo unde există cel puțin un sprijin pentru achiziționarea materialelor necesare punerii în siguranță noi venim cu voluntarii“, a explicat Eugen Vaida.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*