Campania de transferuri a echipei de baschet CSU Atlassib Sibiu in pauza competiţională s-a încheiat prin transferul sârbului Marjan Tasic şi a moldoveanului cu cetăţenie română Sorin Răducan. Tasic evoluează pe postul de pivot, are 2,05 metri înălţime şi a mai jucat în România la BC Târgovişte, SCM Craiova şi Politehnica Iaşi. El va fi al şaptelea jucător străin şi va fi folosit în cazul în care apar probleme medicale la unul din jucătorii străini aflaţi în lotul actual. „Sunt bucuros că am ajuns la o înţelegere. Sper să ajut cât mai mult echipa în acest retur de campionat. Sincer, mă aştept ca CSU Sibiu să ajungă cel puţin în primele patru locuri la finele actualei ediţii de campionat. Totodată, sunt fericit să joc pentru o echipă ce are probabil cei mai inimoşi fani din România”, susţine sârbul. La Sibiu va evolua în următoarele patru sezoane şi Sorin Răducăn, născut pe 4 octombrie 1991 în oraşul basarabean Bălţi. Acesta are o înălţime de 2,10 metri. A jucat ultima oară în liga a II-a din Italia şi face parte din Naţionala U-18 din Moldova.

Gata de retur

Cei doi jucători se alătură lotului în care au mai ajuns, zilele acestea, Cortney Scott şi William Funn. Acestea sunt ultimele transferuri efectuate de CSU Sibiu, înaintea începerii returului de campionat, „universitarii” jucând în prima etapă la Oradea, cu CSM, duminică, de la ora

Spune-ți părerea!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*