Protest amplu împotriva Guvernului la Sibiu | FOTO și VIDEO

Aproximativ 3.000 de persoane au protestat în Piața Mare, în această seară, împotriva proiectului de modificare a legilor justiției.

foto: Mihai Colibaba

Participanții au scandat lozinci împotriva lui Liviu Dragnea și a coaliției PSD-ALDE.

foto: Mihai Colibaba

Ei s-au strâns în Piața Mare în jurul orei 18, au înconjurat piața, apoi au mărșăluit pe pietonala Nicolae Bălcescu și Bulevardul Corneliu Coposu, până la Spitalul Județean, de unde s-au întors în centru pe Gheorghe Lazăr.

foto: Mihai Colibaba

Pentru prevenirea faptelor antisociale, au fost mobilizate mai multe echipaje de jandarmi și polițiști.

foto: Mihai Colibaba

Protestul nu a fost autorizat. Inginerul Doru Apostol, organizatorul protestelor de iarna trecută de la Sibiu, a declarat că va solicita mâine autorizație pentru protestele care vor urma.

foto: Mihai Colibaba

Printre protestatari s-a numărat și fostul prefect Cristian Roman, actual director al Spitalului de Pneumoftiziologie, dar și mai mulți membri și simpatizanți ai PNL și USR. Deputații de Sibiu Raluca Turcan și Dan Barna s-au aflat la protestul din Capitală.


Mihai COLIBABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*