Protest împotriva proiectului Legii graţierii, în Piaţa Mare din Sibiu

Aproape o sută de sibieni s-au strâns miercuri seara, în Piaţa Mare, la un protest spontan, anunţat pe Facebook, împotriva proiectului Legii graţierii. Participanţii nu au scandat lozinci, însă au afişat un singur banner cu doi elefanţi simbolizând graţierea şi amnistia şi îndemnul „Să le tăiem trompele!”. Mulţi dintre cei prezenţi la protest sunt membrii USR sau PNL. La protest participă mai mult de jumătate din filiala USR Sibiu, adică 30 de oameni, în frunte cu liderul organizaţiei, Raluca Amariei.
„Am intrat în USR căci am decis că nu mai putem sta deoparte. Şi am decis că atunci când lucrurile nu merg bine, să acţionăm. Mişcarea de astăzi este un prim pas pe care putem să îl facem noi (…) să tragem un semnal de alarmă”, a declarat pentru Agerpres Raluca Amariei, preşedintele USR Sibiu.

Protest fără autorizaţie

Protestul a început la ora 18.00 şi nu a fost autorizat de Primăria Sibiu. Iniţiatorul acestui protest nu a depus până la ora 15.00 nicio cerere pentru autorizarea manifestării, la Primăria Municipiului Sibiu, a precizat pentru Agerpres, Mirela Gligore, purtător de cuvânt al primăriei.

Penitenciare supraaglomerate

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache a declarat miercuri că România trebuie să dea o lege a graţierii de care ar putea beneficia aproximativ 2.500 de persoane. „În acest moment, gradul de încărcare la nivelul penitenciarelor din România este peste 150%. România, în luna mai, este sub imperiul unei decizii CEDO care ne poate obliga, datorită faptului că în cele 40 de penitenciare şi locuri de deţinere, în toate aceste 40 de locuri, există hotărâri de condamnare a României pentru relele tratamente şi pentru condiţiile inumane pe care le au aceşti oameni. România nu poate face peste noapte să acopere cele aproape 9.000 de locuri cât avem în acest moment excedent de deţinuţi în aceste locuri de deţinere”, a precizat Florin Iordache, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Ministrul Justiţiei a adăugat că în astfel de condiţii Guvernul poate veni cu un act normativ privind graţierea care să nu vizeze faptele penale grave

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*