Provocarea Ghiseul.ro

 

Pentru a plăti taxele online, cetăţenii trebuie să primească de la primărie un nume de utilizator şi o parolă

Pentru a plăti taxele online, cetăţenii trebuie să primească de la primărie un nume de utilizator şi o parolă

Lansat încă din luna martie 2011, Ghiseul.ro, platforma naţională de plăţi pe internet cu cardul, a atras doar 42 de primării, alte 36 de administraţii locale fiind încă în proces de înrolare şi testare. Conform Hotărârii de Guvern de înfiinţare a acestui sistem, toate cele aproximativ 3.200 de primării din ţară ar fi trebuit până în luna iunie 2012 să se înscrie. Cu toate acestea, actul nu prevede vreo sancţiune în cazul nerespectării acestui termen. „Avem în vedere anumite sancţiuni şi analizăm posibilitatea modificării HG 1235/2010 în acest sens, concomitent cu simplificarea procedurilor de înrolare în sistem“, declara, în martie 2011, Răzvan Mustea, ministrul Comunicaţiilor. Până în prezent, Guvernul nu a luat nici o măsură în acest sens.

Comisionul, suportat de cetăţean

 

Pe lângă procedura anevoioasă de înscriere în platforma online, cele mai multe primării nu vor permite plăţile decât dacă tot contribuabilul va suporta integral comisionul la tranzacţii. Conform normelor de aplicare a legii, acesta nu poate depăşi 2% din valoarea sumei plătite, respectiv nu mai mult de 30 de lei. Fiecare Consiliu Local decide dacă taxa o suportă cetăţeanul, bugetul local sau dacă ea se împarte. În acest caz se află şi primăria din Mediaş. „Primăria municipiului Mediaş a încheiat o convenţie în luna martie 2012 cu Sistemul Naţional Electronic de Plată (SNEP) pentru a fi înscrisă la ghiseul.ro. Potrivit HCL 230/2011, contribuabilului îi revine datoria de a plăti comisionul bancar. În acest sens, s-a organizat o licitaţie , în urma căreia Banca Transilvania a fost declarată câştigătoare. În luna decembrie s-a încheiat un contract cu Banca Transilvania, comisionul pentru contribuabil fiind de 1,75%. Problema constă în faptul că Administraţia Financiară nu a acceptat în contul colector şi comisionul băncii, iar în momentul de faţă se aşteaptă precizări suplimentare de la Ministerul Finanţelor“, arată Paula Mihălţan, purtătoarea de cuvânt a municipalităţii medieşene.

 

Primăria Sibiu nu prea vrea

 

În reşedinţa de judeţ s-au făcut de asemenea demersuri pentru înscrierea în platforma naţională de plăţi pe internet cu cardul. Deşi municipalitatea a implementat încă din luna august 2011 un sistem e-administraţie pe www.sibiu.ro, în valoare de două milioane de lei, prin fonduri structurale. „Municipalitatea sibiană s-a înscris în platforma naţională de plăţi pe internet cu cardul, Ghiseul.ro, însă programul nu poate fi implementat până la punerea în acord a legislaţiei în domeniu“, recunoaşte Mirela Gligore, şefa Serviciului de Presă şi Comunicare din cadrul Primăriei Sibiu. Ca şi la Mediaş, plata comisionului a fost lăsată în grija contribuabilului, însă programul nu permite aceasta, deci nu se poate încasa. Între timp, prin intermediul sistemului propriu de plăti online, sibieni au plătit 138.894 de lei de la începutul anului şi până în data de 14 august, faţă de încasările de doar 21.450 de lei în a doua jumătate a anului trecut.

 

55

de milioane de lei a încasat municipalitatea sibiană din dări locale, în prima jumătate a acestui an

 

Cum funcţionează?

 

Prin SNEP se pot plăti impozitele pe proprietăţi şi taxe stabilite de instituţiile beneficiare înrolate în sistem sau amenzile contravenţionale, cu deducerile aferente în 48 de ore. Plăţile se pot efectua fie cu autentificarea utilizatorului, fie fără autentificare, utilizatorul introducând direct suma pe care ştie că o are de plată. În acest caz, accesul se va face pe baza CNP-ului. Pentru plata cu autentificare, utilizatorii au nevoie de date de autentificare în sistem/credenţiale, respectiv nume de utilizator şi parolă. În cazul în care contribuabilul pierde parola o poate regenera pe www.ghiseul.ro, dacă a mai accesat cel puţin o dată sistemul şi a completat adresa de e-mail. De asemenea, în cazul în care cetăţeanul uită sau pierde numele de utilizator şi nu a accesat vreodată sistemul, soluţia este schimbarea credenţialelor, printr-o cerere adresată primăriei de domiciliu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*