PSD nu se lasă: „PNL vrea spital lângă groapa de gunoi și Zona Industrială Vest”

Social-democrații sibieni își mențin poziția în privința noului spital de urgență, deși Consiliul Local și-a dat acordul, ieri, pentru amplasarea acestuia pe Calea Șurii Mici, conform înțelegerii cu Consiliul Județean.

„Nu știm ce interes ascuns au președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și consilierii locali și județeni ai PNL Sibiu, atunci când susțin cu atâta înverșunare amplasarea noului spital într-o zonă industrială, lângă groapa de gunoi, lângă două stații de betoane, în vecinătatea autostrăzii și a aeroportului, toate generatoare de poluare fonică, dar mai ales a aerului. Sperăm totuși ca în spatele acestei încăpățânării a PNL-ului să nu se afle o mafie imobiliară prin care se urmărește obținerea unor beneficii pentru anumite grupuri de interese, ci doar pura incompetență a aleșilor PNL. Și ne exprimăm convingerea că această decizie nefericită va fi corectată, chiar și în ultimul moment. Să nu uităm că există posibilitatea amplasării noului spital pe Calea Poplăcii, unde MApN și-a manifestat disponibilitatea de a trece în proprietatea Ministerului Sănătății și a Consiliului Județean Sibiu o suprafață de teren suficientă pentru construirea spitalului. Precizăm faptul că Primăria municipiului Sibiu, în timpul mandatelor lui Iohannis, a avut un proiect pentru amplasarea spitalului județean pe Calea Poplăcii, proiect aflat în stadiu avansat. Această zonă, spre deosebire de cea de pe Drumul Hoților, are în vecinătate o pădurea, deci se pretează pentru construirea unei unități spitaliceşti“, se arată într-un comunicat remis de PSD Sibiu.

Medicii au cuvântul

În ședința ordinară de ieri, dr. Liviu Cotârlă, consilier local PSD, a susținut necesitatea efectuării unui studiu de mediu pentru amplasarea noului spital. „Este nevoie de un studiu de mediu înainte de a alege acel teren. Mă refer la groapa ecologică de la Rusciori, poluarea fonică de la autostradă, poluarea cu noxe provenită din Zona industrială vest, unde sunt cel puțin două companii care produc materiale de construcții și, de asemenea, ceva mai departe, e adevărat, poluarea fonică de la Aeroportul Internațional Sibiu”, a solicitat Cotârlă. Un alt medic din Consiliul Local, Lorant Kiss (FDGR), a ridicat de asemenea problema amplasării spitalului pe Calea Șurii Mici. „Anul trecut, vara, o bună cunoștință de la Continental (fabrica din Zona Industrială Vest) îmi spunea că erau zile când trebuia să închidă geamurile din cauza mirosului pestilențial din zonă. Ceea ce îmi ridica convingerea, ca și medic, că nicio instituție de mediu nu cred că va aproba deschiderea unei astfel de instituții în acea zonă. Rămâne o problemă de discutat înainte de a trece faptic, la lucruri. Mai rămâne și securitatea psihică a pacienților, după cum spunea colegul dr. Liviu Cotârlă, poluarea fonică este una majoră mai ales într-o instituție cu profil de urgență unde sunt bolnavi grav”, a explicat Kiss. Acesta a mai adăugat că, în zona unde se dorește ridicarea noului spital, solul este plin de sare, ceea ce nu permite construirea unui spital cu cel puțin două etaje subterane, așa cum prevăd normele europene.

Brunchea, acuzată de minciuni „marca PDL“

În ciuda acestor argumente, liberalii, prin vocea Gabrielei Brunchea, au continuat să susțină ideea construirii noului spital pe Calea Șurii Mici, argumentând faptul că groapa de gunoi se va umple în decursul a aproximativ trei ani. „Fals! Groapa de gunoi de la Cristian este prevăzută a avea 8 celule. La ora actuală două, sunt pline, iar cea de-a treia este doar la jumătate. Fiecare celulă trebuie monitorizată pe parcursul a 30 de ani, iar procesul de fermentație a deșeurilor depozitate aici durează o perioadă lungă de timp. Hidrogenul sulfurat, gazul care generează mirosul pestilențial, este degajat în cantități importante mai ales după închiderea celulelor, în timpul procesului de fermentație. În această situație, afirmațiile doamnei Brunchea se înscriu în șirul minciunilor marca PDL, partid din care Brunchea a făcut parte foarte mult timp“, este replica PSD.

Primarul Astrid Fodor a dat de înțeles că amplasamentul de pe Calea Șurii Mici nu este stabilit definitiv și că, în această etapă, cea mai importantă este aprobarea asocierii cu Consiliului Județean pe acest proiect. „Prin acest protocol, noi stabilim doar intenția de colaborare. Deocamdată, din punct de vedere tehnic, nu a fost adoptată nicio soluție definitivă și, în funcție de rezultatul studiilor, se vor lua decizii. Important este să pornim odată”, a spus Fodor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*