PSD Sibiu: Incompetența îmbolnăvește și ucide oameni!

La Sibiu, iresponsabilitatea oamenilor numiți de PNL în funcții de decizie riscă să ne coste și mai multe vieți, spun cei de la PSD Sibiu.

Potrivit social-democraților sibieni, din cei 7 angajați ai Serviciului de Evidență a Populației care nu au fost testați în timp util, trei au fost depistați astăzi pozitiv la COVID-19 și duși cu ambulanța la spital, pentru a fi internați.

Bogdan Trif, președinte PSD Sibiu

„Datorită faptului că cei trei nu au fost testați la timp, membrii familiilor lor, dar și colegii de serviciu ai membrilor familiilor au fost expuși în mod direct acestui virus mortal. Cu asemenea oameni iresponsabili precum Daniela Cîmpean la Consiliul Județean, Gabriel Budescu la Direcția de Sănătate Publică și Mircea Crețu la Prefectură – toți membri PNL – situația de la Sibiu riscă să ajungă precum la Suceava, alt județ gestionat de PNL, prin Gheorghe Flutur. Și acolo PNL a pus, exact ca la Sibiu, oameni incompetenți în funcții de decizie”, se arată într-o postare a PSD.
Conform acesteia, în timp ce Raluca Turcan, Daniela Cîmpean și conducerea PNL au fost testați imediat, probabil în urma unor telefoane cu iz politic PNL, sibienii de rând sunt ignorați și lăsați să se îmbolnăvească și să transmită acest virus mortal altor oameni.
„Responsabilii din cadrul PNL Sibiu, care parazitează funcțiile publice de conducere din județ, refuză și la ora actuală să facă teste în masă în județul nostru, deși acest lucru a fost solicitat de PSD Sibiu prin intermediul consilierilor săi județeni. Aceasta, în ciuda faptului că există resursele financiare pentru acest demers. Pentru a salva viețile sibienilor, cerem încă o dată înlăturarea din funcții a persoanelor responsabile de acest dezastru din Sibiu: Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, Gabriel Budescu, directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu și Mircea Crețu, Prefectul județului Sibiu, cel care a mințit și a încercat să ascundă acest caz cu nerușinare. Solicităm din nou autorităților să înceapă imediat testarea în masă a sibienilor și dotarea cadrelor medicale și a echipajelor de intervenție cu echipamente de protecție corespunzătoare, pentru a-i proteja pe cei care ne apără în lupta cu acest virus. Orice clipă pierdută se poate cuantifica în vieți pierdute!”, se mai arată în aceeași postare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*