PSD Sibiu și-a lansat candidații pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Social democrații sibieni se așteaptă la o campanie grea

Vicepreședintele PSD, Ecaterina Andronescu, dar și președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, au fost prezenți ieri la Sibiu, cu ocazia lansării candidaților acestei formațiuni pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Ioan Terea, candidat al Organizaţiei Sibiu a Partidului Social Democrat (PSD) la Camera Deputaţilor, pe locul doi, a declarat ieri, în timpul lansării candidaţilor la alegerile parlamentare, că în judeţ campania va fi „destul de dificilă” pentru social democraţi. „Aş vrea să vă spun doar două-trei lucruri cu care vrem să pornim în judeţul Sibiu, în această campanie electorală care este destul de dificilă. Este destul de dificilă în judeţul Sibiu, poate la nivel naţional nu este aşa de dificilă, dar în judeţul Sibiu este o campanie electorală grea”, a remarcat Terea.

Liderul interimar al PSD Sibiu, Ovidiu Sitterli, primul pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor, a arătat că „PSD astăzi este în faţa unui examen deosebit de dificil, pe care îl va susţine în faţa alegătorilor, care în 11 decembrie în faţa urnelor vor valida sau nu programul PSD, pe care echipa noastră şi parlamentarii noştri îş vor susţine cu înalt profesionalism în Parlamentul României”.

Prezentă la lansarea candidaţilor PSD la Sibiu, vicepreşedintele partidului, Ecaterina Andronescu, i-a îndemnat pe cei prezenţi în sală să fie uniţi pentru a câştiga alegerile. Preşedintele Camerei Deputaţilor, social democratul Florin Iordache, a declarat: „Vom câştiga cu siguranţă şi la Sibiu”.

Toţi cei prezenţi i-au transmis salutări lui Ioan Cindrea, fostul lider al PSD Sibiu, care a demisionat din funcţie şi care a absentat de la lansare.

psd-in-campanie

PSD are, în prezent, 26 de primari în judeţul Sibiu. Printre candidaţi este un singur parlamentar, senatorul Viorel Arcaş, primul pe lista pentru Senat. De asemenea, Ioan-Ovidiu Sitterli, fost prefect, este primul pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor la alegerile din 11 decembrie.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat