Rable „săltate“

17 locuri de parcare vor fi eliberate, luni, de către municipalitatea sibiană, care a identificat tot atâtea maşini abandonate pe care urmează să le ridice. Anul trecut au fost „vânate“ 110 astfel de autovehicule, din care 70 au fost mutate în cele din urmă de către proprietari, iar în cazul celorlalte au fost demarate procedurile legale.

Ridicarea unei noi serii de autovehicule considerate abandonate va începe de luni, 25 februarie. Acestea au fost uitate de proprietarii lor pe domeniul public şi, în urma procedurilor legale aplicate de Serviciul de Administrare a Domeniului Public, ele vor fi ridicate din teren, eliberând astfel spaţiul public.

Anul trecut au fost identificate în teren 110 astfel de autovehicule. Dintre acestea, 88 erau abandonate de proprietari şi 22 erau maşini fără proprietar în documente. În urma somaţiilor primite, 70 de maşini au fost ridicate de proprietari, rămânând în teren doar 40 de astfel de autovehicule. Dintre aceste 40 de autovehicule, pentru 23 procedurile legale sunt încă în desfăşurare, iar pentru 17 s-a dispus deja ridicarea din teren în vederea radierii şi valorificării ca fier vechi. De la începutul anului 2013 au mai fost identificate în teren încă 45 de autovehicule abandonate pe domeniul public, demarându-se deja procedurile legale.

 

 

Opt paşi

 

Procedura legală în cazul vehiculelor abandonate pe domeniul public presupune opt paşi. Într-o primă etapă este constatată prezenţa autoturismului abandonat în teren şi se afişează o somaţie pe autovehicul. Apoi este identificat proprietarul maşinii, care apoi va fi somat în scris. Dacă autoturismul nu este mutat de pe domeniul public, va fi declarat abandonat sau fără proprietar printr-o dispoziţie a primarului. În următoarea etapă, se dă dispoziţia primarului cu privire la inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportul şi depozitarea acestui autovehicul. Abia apoi autoturismul este ridicat. Se emite apoi dispoziţie a primarului privind trecerea în proprietatea privată a municipiului Sibiu a vehiculului. Urmează radierea din evidenţele serviciului specializat din cadrul Instituţiei Prefectului şi din evidenţele fiscale ale Primăriei Sibiu şi, în cele din urmă, se demarează procedurile legale de valorificare a rablei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*