Răfuiala politică PSD-PNL. Faza pe județ

Politica și-a băgat coada în relația dintre Prefectura Sibiu și Consiliul Județean. Între reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Adela Muntean, și președintele liberal al Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, există o ruptă vizibilă din atitudinea și acțiunile celor două doamne care conduc instituțiile cele mai importante din județ.

Cîmpean susține că nu primește ordine de la nimeni, „chiar dacă Prefectura Sibiu a început recent să transmită invitații care se încheie cu mențiunea «prezența este obligatorie»“.

PSD și PNL nu au ratat ocazia să mai poarte o dispută politică, ultima fiind generată de eforturile care se fac pentru omologarea produsului „Telemeaua de Sibiu“. Disputa s-a amplificat când la Sibiu a venit și Petre Daea, ministrul Agriculturii, iar la Prefectură nu l-a întâmpinat nimeni din partea Consiliului Județean.

DANIELA CÎMPEAN | președinte CJ Sibiu: „Personal, nu îmi stabilesc agenda în funcție de ordinele cuiva, chiar dacă Prefectura Sibiu a început recent să transmită invitații care se încheie cu mențiunea «prezența este obligatorie». Consiliul Județean Sibiu și primăriile din județ sunt administrații locale independente și nu funcționează pe bază de ordine politice.“

Oricum, relația dintre Muntean și Cîmpean a început cu stângul. La învestirea prefectului, la începutul lunii octombrie, Daniela Cîmpean, deși a fost prezentă, nu a felicitat-o personal, în cadrul ceremoniei oficiale de la Prefectură.

De unde a plecat scandalul  

Prefectura Sibiu a organizat, sâmbătă, o întâlnire cu ciobanii sibieni, reprezentanții instituțiilor deconcentrate, primarii din județ, pentru a promova omologarea produsului „Telemeaua de Sibiu“, unde a fost prezent ministrul Petre Daea. Deși a fost invitată de către reprezentanții Prefecturii, de la întâlnire a lipsit conducerea Consiliului Județean, în speță președintele Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, și vicepreședinții Marcel Luca și Helmuth Wiegand Fleischer. Din partea principalelor instituții administrative au fost prezenți doar prefectul Adela Muntean și subprefectul Horațiu Marin. De altfel, documentația privind omologarea și recunoașterea la nivel național și european a produsului „Telemeaua de Sibiu“ i-a fost înmânată ministrului Agriculturii către prefectul Muntean.

Președintele atacă Prefectura

Președintele Consiliului Județean spune că a fost prinsă cu alte probleme și timpul nu i-a permis să fie prezentă la întâlnire, chiar dacă a fost una specială pentru ciobanii sibieni. „Invitația pentru evenimentul de sâmbătă de la Prefectura Sibiu a ajuns la Consiliul Județean în cursul zilei de joi. Acest fapt a îngreunat participarea la întâlnire a reprezentanților Consiliului Județean, având în vedere că instituția a fost implicată la acest sfârșit de săptămână în promovarea județului și a producătorilor săi la Târgul de Turism al României, desfășurat la București, precum și în demararea vizitei oficiale în Serbia. Cu toate acestea, administratorul public Sebastian Dotcoș a fost prezent la întâlnirea cu producătorii din cadrul Shopping City Sibiu. Recomand ca evenimentele pentru care membri importanți ai guvernului se deplasează la Sibiu să fie anunțate mai din timp de către organizatori, pentru a putea fi și mai fructuoase“, a transmis Cîmpean, marți, printr-un declarație de presă surprinzător intitulată „drept la replică“. Surse de încredere ne-au dezvăluit că Daniela Cîmpean nu a participat, sâmbătă, la târgul de turism din Capitală, iar duminică a plecat într-o delegație economică în Serbia, de unde s-a întors miercuri seară.

PSD o acuză pe Cîmpean că „și-a abandonat oamenii“, iar pe Turcan de „atitudine ostilă“

PSD Sibiu a dezaprobat categoric atitudinea ostilă faţă de sibieni a Ralucăi Turcan, la „unul dintre cele mai importante evenimente din istoria județului Sibiu“. Mai mult, pesediștii sibieni cer demisia președintelui Daniela Cîmpean. „Evenimentul «Telemea de Sibiu – Indicație Geografică Protejată» a marcat un moment mult așteptat de sibieni și mai ales de producătorii de brânzeturi din întregul județ. Înregistrarea mărcii «Telemea de Sibiu» cu indicație geografică protejată interzice folosirea terminației «de Sibiu» pentru produsele din categoria 1.3 brânzeturi (caș, urdă, brânză, cașcaval etc.) conform Regulamentului European 1151/2012. Aceasta denumire cu indicație geografică va fi protejată și va putea fi folosită doar de grupul aplicant din arealul geografic al județului Sibiu. Recunoașterea brânzeturilor «de Sibiu» la nivel național și european și înregistrarea denumirii cu indicație geografică a fost un obiectiv al conducerii PSD Sibiu de la începutul anului și a primit tot sprijinul ministrului Agriculturii. De altfel, Petre Daea a răspuns invitației de sâmbătă la Instituția Prefectului Sibiu, unde a ținut să ofere garanții că de acum nu va mai fi posibil ca pe piața din România anumiți producători să se folosească de reputația brânzeturilor din Sibiu și să comercializeze produse contrafăcute. «Dați semnalul de botez al unei rețete pe care ați dus-o în mișcare cu zeci de ani în urmă. Dacă în 1908 ați făcut telemeaua de Sibiu, în 2017 se face actul de naștere al acesteia pentru a vă face cunoscuții și a scoate de pe piața țării pe cei care se ascund în spatele unei asemenea rețete denaturând valoarea. Bravo inițiatorilor, bravo celor care au pus în mișcare o procedură legală pe care noi am instituit-o la Ministerul Agriculturii cu scopul de a face ordine în țară», a spus Petre Daea. În aceste condiții, ni s-a părut revoltător să constatăm cum «președinta» Consiliului Județean Sibiu, Cîmpean Daniela, care, deși, teoretic, ar trebui să-i reprezinte pe sibienii care au ales-o, a ignorat invitația prefectului Sibiului la acest eveniment şi şi-a abandonat oamenii. De asemenea, nu a desemnat niciun înlocuitor din partea Consiliului Judeţean Sibiu care să îi ţină locul la întâlnirea cu producătorii locali. Înțelegem totuși și afirmăm cu responsabilitate că atât «preşedinta» Cîmpean, cât și alți membri PNL au executat de fapt ordinele lui Turcan Raluca, care a transmis clar ca niciunul dintre colegii săi să nu participe la întâlnirea cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, și să nu vină în fața producătorilor de brânzeturi invitați la Instituția Prefectului Sibiu. PSD Sibiu dezaprobă categoric aceste intervenții de tip stalinist ale lui Turcan Raluca și îi cere ca ambițiile sale de general sovietic (să nu uitam în definitiv că Turcan Raluca şi-a făcut studiile la Institutul Puşkin din Moscova, în inima comunismului), să nu depășească perimetrul luptelor politice, mai ales atunci când cetățenii  Sibiului au de suferit. Cu aceeași convingere și determinare cerem încă o dată și demisia președintei Consiliului Județean, Cîmpean Daniela, care a preferat să execute ordinele superiorului ierarhic de partid, în loc să fie alături de cei care au avut încredere să-i ofere votul lor. Ne-a bucurat faptul că, totuşi, mai mulţi primari PNL au ignorat ordinele de partid şi au ales să apere interesele sibienilor.Revenind la gânduri mai bune, suntem mândri de oierii din Sibiu și știm că meritau de mult timp să le fie recunoscută munca și devotamentul pentru tradiție. Așa că suntem bucuroși că de acum gospodarii din Sibiu vor putea să-și vândă produsele fără să se mai simtă neîndreptățiți atât pe piața din România cât și în spațiul comunitar. Înregistrarea  brânzeturilor «de Sibiu» va facilita investițiile în zonă și obținerea de fonduri europene pentru dezvoltarea afacerilor cu aceste produse de brand de țară“, se arată într-un comunicat de presă PSD Sibiu.

Reacția PNL nu a venit

Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu, nu a avut nici o reacție la adresa acuzelor aduse de PSD. În schimb, președintele liberal al Consiliului Județean a transmis, marți, că „nu toate partidele din România funcționează prin comanda centralizată a unui singur lider“.

„Apreciem preocuparea de ultimă oră a liderilor PSD Sibiu pentru sprijinirea producătorilor locali, mai ales că eforturi deja substanțiale se depun deja în această direcție de către autoritățile județene. Consiliul Județean Sibiu a inițiat pe 7 aprilie 2017 primele consultări în vederea certificării produsului «telemeaua de Sibiu», la care au participat specialiști din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale (sibianul Ionuț Diaconeasa, consilier al ministrului Agriculturii), ai Direcției Agricole Județene Sibiu, primari, reprezentanți ai unor grupuri de acțiune locală, asociații de profil şi producători de produse alimentare. Acuzele liderilor PSD sunt bazate pe propriile practici interne, dar, din fericire, nu toate partidele din România funcționează prin comanda centralizată a unui singur lider.

Dincolo de participarea la un eveniment singular, Consiliul Județean are pe termen lung un program de sprijin pentru producătorii locali. Atunci când am candidat, am avut în vedere sprijinirea mediului rural și am reușit în ultimul an îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a Pieței Volante Transilvania. Pe baza noului regulament prin care acordăm prioritate adevăraților producători locali, s-au efectuat verificări în teren ce au urmărit menținerea unui înalt standard de calitate pentru produsele comercializate, inclusiv brânzeturile de Sibiu. Sprijinul pentru producători s-a materializat și prin șansa de a participa alături de reprezentanții CJ la târguri internaționale cum a fost cel de la Poznan, Polonia, și la numeroase evenimente în București, ultimul fiind chiar Târgul de Turism al României“, a fost mesajul Danielei Cîmpean.

De la numirea sa în funcție, prefectul Adela Muntean, susținut de PSD, a stat o singură dată la aceeași masă cu președintele liberal al Consiliului Județean, Daniela Cîmpean. Următorul mare eveniment care ar trebui să reunească toate oficialitățile este festivitatea prilejuită de Ziua Națională. Vom vedea pe 1 Decembrie dacă Muntean și Cîmpean au îngropat securea războiului.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*