Raluca Turcan îndeamnă sibienii să dea un vot util pe 5 iunie; „Votul anti-PSD ar trebui să fie un vot pro PNL!”

Pe 5 iunie, este important ca sibienii să-și prețuiască votul, să cântărească bine cine merită și cine nu să beneficieze de încrederea lor, transmite deputatul Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu, într-un comunicat de presă.„A fost cea mai muncită campanie, cea mai transparentă și la costurile cele mai reduse. Ceea ce înseamnă că, din perspectiva nevoii de a ne îndrepta spre o politică de tip european, este un câștig. Chiar dacă nu s-a văzut foarte mult pe ecrane, cine a dorit să ajungă la oameni a putut să o facă, în mod direct, cu informații, fără pomeni și cadouri. Din perspectiva banilor cheltuiți, este prima campanie în care candidații nu au mai simțit presiunea costurilor enorme ca în trecut. A fost o campanie în care s-a pus foarte mult accentul pe comunicarea la firul ierbii, adică exact acolo unde sunt problemele oamenilor. Pentru unii probabil că a fost o noutate. Echipa PNL Sibiu s-a mobilizat și a răspuns unită la acest mod de a face politică.
Așteptările de la clasa politică au crescut, exigențele oamenilor sunt mai ridicate și de aceea partidele care reușesc să răspundă corect și nedisimulat pot face performanță. Aceste alegeri au fost un test pentru partidele politice și cred că noi, la Sibiu, l-am trecut cu brio. Vă pot spune cu mâna pe inimă că noi, liberalii din județul Sibiu, am înțeles să facem o campanie transparentă, echilibrată, aproape de oameni. În PNL candidații au fost aleși după criterii de performanță. PNL și-a respectat promisiunea și a pus pe listele de vot DOAR oameni integri, profesioniști și muncitori. Am înțeles importanța acestor alegeri și am venit în întâmpinarea așteptărilor. Candidații PNL pot schimba viața fiecărui cetățean. Aleșii locali trebuie să se asigure că în fiecare comunitate se va respecta legea, scoala va fi gratuită și de calitate, actul medical va fi de calitate, iar străzile vor fi asfaltate, curate și luminate. Pe primul loc trebuie să fie respectarea banului public. Se vor stopa scurgerile de bani pe panseluțe sau cârpeli. Școlile și Spitalele trebuie să fie prioritatea ZERO pentru orice ales local. Există foarte mulți bani europeni care pot fi investiți în aceste priorități, iar primarii noștri vor primi tot sprijinul de la centru pentru a aduce aceste fonduri acolo unde este nevoie!

13235289_1140526676011684_902820613632399175_o
Cheltuieli minime și transparente – la aceste alegeri PNL NU a făcut risipă de bani! Nu s-au aruncat bani pe reclame sau alte materiale de propagandă. Pe toți candidații noștri i-ați văzut printre oameni. Fiecare primar va trebui să lucreze cu oamenii, așa că din prima zi de campanie aceștia au fost alături de cetățeni, nu pe panourile publicitare, așa cum au făcut alți candidați.
Așadar, fiecare cetățean va decide pe cine va alege duminică. Fiecare alegător este conștient că trebuie să punem capăt politicilor anti-justiție, politicilor de risipă a banului public, politicilor de ”cumetrie”! Dacă vrem să ne fie bine, trebuie să alegem bine! Să alegem oameni pe care îi vom găsi de dimineață până noapte în primărie, la muncă! Să alegem oameni care vor avea ușile deschise pentru cetățeni, nu pentru mafioți. Oameni care știu și pot să rezolve problemele fiecăruia dintre noi atunci când ajungem la Primărie sau la Consiliul Local sau Județean! A fi în slujba cetățenilor este o mare ONOARE și o enormă RESPONSABILITATE! Să ne uităm bine cine ne poate reprezenta cu onoare și responsabilitate și să dăm un vot ferm!
A venit timpul schimbării temeinice. Dacă fiecare comunitate va alege ce este mai bun pentru locuitorii ei, dacă fiecare ales local va ști să muncească în folosul cetățenilor, atunci presiunea va crește pe Parlament și pe Guvern. Schimbarea în bine se poate face doar prin implicare. IMPLICARE înseamnă să mergem la vot și să alegem în funcție de interesele comunității. Faptele, proiectele și priceperea fiecărui candidat vor trebui bine cântărite. Primarii și consilierii locali trebuie să știe că VOTUL nu este un examen de care dacă ai trecut – stai liniștit 4 ani în fotoliu. Funcția de primar sau consilier trebuie să oblige la responsabilitate. Fiecare zi de muncă trebuie să fie ca un examen pentru aleșii locali. Fiecare cetățean are responsabilitatea și dreptul să-i întrebe ce au făcut ceas de ceas, zi de zi, pentru comunitate.
Mai avem foarte puțin timp până duminică, dar vă îndemn să întrebați fiecare candidat ce a făcut pentru dvs. și ce își propune să facă în următorii ani! Întrebați, cântăriți și mergeți la vot cu inima curată!”, a declarat Turcan.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*