Raluca Turcan: Lărgirea DN 7, cel mai aglomerat drum din România, intră în linie dreaptă

Siguranța pe DN 7, cel mai aglomerat drum național din România este o preocupare continuă pentru Guvern, susține vicepremierul Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu.

„În ședința de ieri, Guvernul României a mai făcut un pas pentru protejarea locuitorilor județului Sibiu și a celor care tranzitează orașul Tălmaciu spre Valea Oltului aprobând amplasamentele coridorului de expropiere și despăgubirile pentru imobilele ce vor fi expropiate ca urmare a lărgirii DN7. Practic, lărgirea acestui drum național la intrările în Tălmaciu dinspre Sibiu și dinspre Boița presupune plata a 240,05 mii de lei pentru 80 de imobile expropiate. Intrăm, astfel, în linie dreaptă pentru o lucrare menită, împreună cu pasajul subteran deja aprobat, să scurteze timpii de parcurgere a orașului Tălmaciu pentru cei care folosesc Valea Oltului. Lărgirea DN7 va presupune extinderea drumului de la două la trei benzi pe tronsonul intersecție Vestem-Tălmaciu și de la două la patru benzi pe tronsonul cuprins între localitatea Boița și orașul Tălmaciu”, a precizat Turcan, care s-a declarat convinsă că proiectarea și execuția se pot realiza cu operativitate și că în maxim un an de zile această lucrare poate fi gata.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*