Raluca Turcan promovează Festivalul Brânzei și al Țuicii

Ministrul Raluca Turcan s-a numărat printre oaspeții Festivalului Brânzei și al Țuicii de la Rășinari.

Turcan a ținut să îl felicite pe primarul Bucur Bogdan și îi îndeamnă pe sibieni să vină la Rășinari, pentru că „Dumnezeu a creat aici locuri și a ocrotit oameni ca să ne bucure sufletele”.

„M-am aflat printre mulții prieteni ai Rășinariului prezenți pe Valea Ștezii la întâlnirea cu folclorul și gastronomia locale. Primarul Bucur Bogdan, un om pentru care această comunitate înseamnă totul și căreia i s-a dedicat mereu și fără rețineri, a pregătit un program deosebit, de-a lungul a două zile. Am petrecut câteva ore alături de rășinăreni, de oameni care ocupă un loc special în sufetul meu, și m-am reîntâlnit cu gusturi de care mi-a fost foarte dor.

Rășinariului își păstrează și promovează tradițiile, obiceiurile și trecutul cu mândrie și respect, cu ambiția de a arăta lumii nu doar ce comunitate extraordinară este azi, ci și care-i sunt rădăcinile de ieri. La tot acest efort (Primăria Rășinari a fost între primele administrații rurale care a înființat o Agendă Culturală pentru finanțarea evenimentelor) participă – și mă bucur să spun asta de câte ori am ocazia – echipa Consiliului Județean Sibiu”, a scris pe Facebook liderul liberalilor sibieni.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*