Răzvan Pop, nominalizat oficial ca viceprimar al Sibiului! Cum a „răzgândit-o” PNL Sibiu pe Astrid Fodor | VIDEO

Astrid Fodor va conduce Primăria Sibiu cu viceprimarul Corina Bokor și cu Răzvan Pop, din partea PNL Sibiu. Acesta este rezultatul negocierii dintre conducerea FDGR și cea a PNL, înainte de ședința de constituire a noului Consiliu Local. Anunțul făcut de liberali în urmă cu câteva minute contrazice declarațiile primarului ales, care spunea luni că ar avea nevoie de un viceprimar cu expertiză tehnică, în vreme ce istoricul Răzvan Pop ar fi mai potrivit „la un muzeu”. 

Deputatul Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că va face majoritate cu FDGR în Consiliul Local Sibiu și că va da unul dintre viceprimarii municipiului reședință de județ, în persoana lui Răzvan Pop, care i-a fost contracandidat lui Fodor.

„În municipiul Sibiu, PNL o va susține pe doamna primar Astrid Fodor, cu o poziție de viceprimar și cinci consilieri locali. Interesul nostru major îl reprezintă bunăstarea sibienilor! Proiecte în interes comunitar, integritate și implicare. În acest sens, în urma discuțiilor cu doamna primar Astrid Fodor, am hotărât ca funcțiile de viceprimar să fie ocupate de oameni cu expertiză și aplicați pe domenii cheie. Doamna primar Fodor apreciază că expertiza domnului Răzvan Pop în cultură, educație și alte proiecte de interes comunitar poate fi valorificată din poziția de viceprimar. Organizația municipală a PNL Sibiu îl susține în unanimitate și îl mandatează pe domnul Pop să reprezinte PNL pentru binele sibienilor”, a precizat Turcan.

La Sibiu, împreună cu FDGR, liberalii vor realiza o majoritate solidă și credibilă pentru buna guvernare, a mai menționat Turcan. „În Consiliul Județean, majoritatea este de 64%, 21 de consilieri din 33. Vom avea împreună cu FDGR președinte de Consiliu Județean, pe doamna Daniela Cîmpean – PNL, și doi vicepreședinți de CJ. Un vicepreședinte de la FDGR și unul de la PNL, în persoana domnului Marcel Luca, validat în unanimitate de BPJ al PNL. Îmi exprim convingerea că majoritatea PNL-FDGR va da un exemplu de bună guvernare pentru Sibiu, că va convinge cetățenii, că bunăstarea cetățenilor este dată de calitatea și profesionalismul decidenților, că nu sunt toti oamenii politici la fel, că important este ca oamenii buni să poată decide și să servească comunitatea”, a arătat președintele PNL Sibiu.

Fodor a vrut expertiză tehnică și a primit expertiză culturală. Ce va face în continuare?

Primarul ales din partea FDGR spunea, luni după-amiază, că îşi doreşte un viceprimar liberal cu pregătire tehnică, în vreme ce Răzvan Pop, care a candidat la Primărie și a obținut mai puțin de 11 procente, este istoric de profesie. „În faţa noastră stau foarte multe proiecte. Sibiul va fi câţiva ani un semi-şantier. Şi atunci este normal ca acel viceprimar să aibă pregătire tehnică. În Primăria Sibiu este nevoie de pregătire economică, juridică, tehnică. Pregătire economică am eu şi mi-ar trebui cineva pe pregătire tehnică. Eu nu spun că îl prefer pe dl. Virgil Popa. PNL are cu siguranţă şi alte persoane cu pregătire tehnică pe acea listă. Să îşi nominalizeze o persoană! Să nu interpretaţi că nu apreciez persoana lui Răzvan Pop, am avut o foarte bună colaborare când era la Direcţia de Cultură. Ca meserie, un istoric, nu prea văd locul lui. Cu siguranţă, este potrivit la Direcţia pentru Cultură, la un muzeu, la Ministerul Culturii, dar nu l-aş vedea pe poziţia… nu se pune problema persoanei lui Răzvan Pop“, a spus Fodor despre Pop. După anunțarea rezultatelor, surse liberale anunțau că Răzvan Pop este posibil să demisioneze din fruntea organizației municipale PNL Sibiu și să renunțe și la fotoliul de consilier local pe care l-a câștigat. În noile condiții, este de așteptat o nouă ieșire publică a primarului Astrid Fodor, care trebuie să-și explice poziția.

Majoritate PNL-FDGR la Avrig

În aceeași conferință de presă, Raluca Turcan a precizat că PNL va face majoritate cu Forumul German și în Consiliul Local Avrig, însă nu a dorit să se pronunțe clar dacă fostul primar Arnold Klingeis va fi susținut pentru funcția de viceprimar.

Marcel Luca, fostul și viitorul vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu, îl felicită pe Răzvan Pop, viceprimarul nominalizat de PNL | foto: Mihai Colibaba

Marcel Luca, fostul și viitorul vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu, îl felicită pe Răzvan Pop, viceprimarul nominalizat de PNL | foto: Mihai Colibaba

4 Comments

  1. Corb la corb nu își scoate ochii

  2. Andrei Lazaroae says:

    Ei bine Madam Turcan să mai veniți după voturi la toamna la Avrig. L-ați lăsat pe candidatul vostru la Avrig sa se zbata singur și voi v-ati facut campania voastra iar acum ii puneti pumnul in gura lui David ca sa va impuneti datoriile voastre. Noi am votat impotriva forumului la Avrig nu aveti dreptul sa ne impuneti voi viceprimarul. Veti vedea la toamna rezultatul. Avrigul are jumatate voturi din tara oltului – tara oltului are vreo trei primari psd – deci la toamna voi veti lua fix … 0 barat. Vom incepe campania impotriva vostra in momentul in care va fi numit viceprimar fdgr. Si sa stiti ca noi am votat pnl la Avrig acum vom pune in parlament orice numai pnl nu. Avrigul nu e al vostru si vom face orice ne sta in putere ca sa ajungeti sa va spalati pe cap cu deciziile voastre abuzive. Cine seamana vant culege furtuna.

  3. cititor 13 says:

    am fost la vot sa nu iasa porcul asta….si uita ca a iesit….jocuri…pe spatele prostilor….

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*