Recomandări pentru menţinerea unei bune stări de sănătate în perioadele sărbătorilor de iarnă

Specialiștii Direcției de Sănătate Publică a județului Sibiu trasmit populației să reconsidere reuniunile mari în familie, să evite pe cât posibil vizitele în cadrul altor locuințe sau aglomerațiile de orice fel.

„De asemenea, pentru prevenirea creșterii numărului de cazuri de Covid-19 la nivelul județului nostru, rugăm populația să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să se asigure de igiena corespunzătoare a mâinilor. Precauția și responsabilitatea sunt cuvintele cheie în aceste momente, iar implicarea întregii comunități în respectarea permanentă a recomandărilor autorităților publice vor fi de un real ajutor instituțiilor impliate în lupta cu răspândirea noului coronavirus. În acest fel, sărbătorile pe care le așteptăm cu toții vor rămâne o amintire plăcută, fără persoane bolnave printre cei dragi”, se arată într-un comunicat remis de DSP Sibiu.

Recomandări privind consumul de alimente în perioada sărbătorilor de iarnă:

  • adoptaţi un comportament alimentar echilibrat, cu evitarea meselor copioase;
  • consumaţi moderat alimentele tradiţionale, pe bază de carne de porc, mai ales pe cele cu conţinut ridicat de grăsimi şi/sau preparate termic prin prăjire;
  • mâncaţi moderat/evitaţi produsele alimentare greu digerabile, cu multe calorii şi un conţinut ridicat de sare sau zahăr (sarmale, varză călită, murături, maioneză, prăjituri cu cremă, dulciuri concentrate, sucuri acidulate);
  • nu combinaţi alimentele bogate în proteine (carnea) cu cartofii (mai ales prăjiţi) sau pastele făinoase – consumaţi-le împreună cu salate sau legume (fierte sau la grătar);
  • diversificaţi alimentaţia, folosind cereale, legume, fructe şi produse lactate;
  • mesele copioase bogate în grăsimi şi proteine pot avea efecte negative asupra organismului şi pot da dispepsii gastrointestinale (indigestii), crize biliare, mai ales la persoanele cu afecţiuni cronice sau cele care au ținut întreaga perioadă de post;
  • evitaţi consumul excesiv de alcool – efectele nefavorabile ale acestuia, în cantităţi crescute – fiind binecunoscute. Recomandarea se adresează mai ales persoanelor hipertensive, cardiacilor, celor cu diferite suferinţe digestive (hepatice, pancreatice), precum şi persoanelor în vârstă, care suferă de ateroscleroză;
  • consumaţi moderat cafea, nu exageraţi cu fumatul;
  • faceţi mai multă mişcare, evitaţi să rămâneţi ore în şir în jurul mesei sau la televizor.

Având în vedere faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă crește consumul de carne de porc și vânat, la fel de importante sunt şi recomandările privind aprovizionarea cu alimente. Carnea şi preparatele din carne de porc trebuie achiziţionate de la comercianţi autorizaţi, care pot certifica controlul sanitar-veterinar al produselor şi termenul de garanţie al acestora. Carnea provenită din gospodăria proprie trebuie testată și consumată după examen trichineloscopic negativ și prepararea corespunzătoare. În caz contrar, există riscul îmbolnăvirii de trichineloză, salmoneloză (prin folosirea ouălor, mai ales a celor de raţă, la maioneze şi creme) sau apariţia unor toxiinfecţii alimentare. În cazul apariției simtomelor caracteristice trichinozei (febră, dureri de cap, astenie, dureri abdominale, grețuri, vărsături și dureri în masele musculare, dificultate la mers, la înghițire și respirație), accesați serviciile medicale în vederea tratamentului.

În ceea ce priveşte expunerea la frig, se recomandă folosirea mijloacelor de protecţie adecvate (căciuli, mănuşi, fulare, îmbrăcăminte și încălțăminte corespunzătoare), cu deplasarea periodică în locuri încălzite și hidratare cu lichide calde, fără conţinut de alcool.

În situaţia în care starea generală este alterată sau la primele simptome de îmbolnăvire, se recomandă evitarea automedicaţiei şi adresarea la cea mai apropiată unitate medicală care are program de activitate permanent pentru cazurile urgente, în scopul examinării medicale şi instituirii precoce a tratamentului adecvat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*